Fostul halterofil Nicu Vlad, suspendat pe viaţă

Fostul halterofil Nicu Vlad, suspendat pe viaţă
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Românul Nicu Vlad (58 de ani) și ungurul Tamas Ajan (83 de ani), foști conducători ai Federației Internaționale de Haltere (IWF), au fost suspendați pe viață de către TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv), pentru rolul lor în muşamalizarea dopajului, a anunţat lefigaro.fr. Camera antidoping a jurisdicţiei i-a interzis pe viaţă, începând de joi, pentru implicarea lor "în manipularea procesului de control al dopajului şi complicitate la încălcări ale regulilor antidoping care implică mai mulţi halterofili pe o perioadă începând din 2012", indică TAS. "Având în vedere gravitatea încălcărilor reglementărilor antidoping şi durata în care acestea au fost săvârşite, arbitrul unic a considerat că o ineligibilitate pe viaţă este sancţiunea adecvată", explică instanţa supremă a lumii sportive. În discuţie au fost 146 de cazuri suspecte, în perioada 2009-2019.

Ajan a prezidat IWF timp de 20 de ani înainte de a fi forţat să demisioneze, în aprilie 2020, iar Vlad a fost vicepreşedinte al organizaţiei.

Gălăţeanul Nicu Vlad, fost campion olimpic la Los Angeles în 1984, a fost angrenat în scandalul de dopaj şi corupţie după un documentar realizat de canalul german de televiziune ARD în ianuarie 2020, care a declanşat investigaţii în cascadă.

Citit 10830 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.