* Nu mă supără neapărat rezultatul de 1-1 de vineri seară, de sub Pietricica. Cine-i România, nu numai ca economie, nivel de trai, ci şi la nivel de echipă naţională de fotbal? Lăsaţi-ne în necalificarea noastră cu replici de genul „Coşmar!” sau „Albanizarea României” (acestea au fost titlurile celor două gazete autohtone de sport după „remiza” din startul preliminariilor Euro 2012)!
Acum doi ani, la debut ne descălţa Lituania la Cluj c-un 3-0 vârtos. Deci e un pas în faţă, suntem pe drumul cel bun. E vorba de drumul spre fotoliul din odaie din faţa LCD-ului.
* Iată, aşadar, ce mă enervează cel mai mult după meciul din buricul târgului lu’ Pinalti! Fotbal mai au mult de învăţat băieţii noştri, dar nu admit ca ei să nu cunoască poveştile copilăriei, acele cărţulii pe care mămicile ni le toceau seara, la culcare.
Nene Cociş şi, tu, Florescule, n-aţi auzit de Scufiţa Roşie? Dacă pierzi mingile la centrul terenului vin gospodarii ăia de albanezi şi le culeg ca pe ciupercuţe.
Rădoi, chiar atât de străină îţi este Alba-ca-Zăpada? Când te faci pitic la lovitura aia liberă din care adversarii au egalat, marchează şi maştera geloasă travestită-n bătrânică. Iar tu, Marica, ar trebui să fugi repede la bibliotecă şi să citeşti Capra cu Trei Iezi.
Când eşti atacant cu ditamai leafa de Bundesliga şi nu dai gol în poarta Albaniei, nu mai poţi găsi lapte-n ţâţele calificării şi rămânem întreaga naţie să tăiem la câini frunzele din buze. Inclusiv leuşteanul Elenei Udrea afişat pe rotativele publicitare din timpul partidei.
* Foarte bine au zis oficialii Federaţiei Române de Fotbal după ce-am demonstrat că nu suntem mai breji decât nişte „albaneji”: „Nu mai există echipe mici!” Adică, staţi aşa, au greşit. Există, iar prima reprezentativă pregătită de Răzvan Lucescu e chiar minoră şi n-ar trebui să joace pe timp de noapte decât cu acordul părinţilor sau a familiei.
* Distractivă ştirea românească referitoare la victoria Belarusului de la Paris. Hazlie pân’ la Dumnezeu! „Veste bună din Franţa! Belarus a câştigat cu 1-0”, cam aşa au anunţat agenţiile de presă, diversele publicaţii, televiziunile. Pentru cine-o fi pozitivă informaţia? Pentru Belarus, fireşte, nu pentru noi. Poate chiar pentru albanezi.