* Şeful liderului Ligii I a intrat din nou în război cu municipalitatea după ce a aflat că instituţia care conduce oraşul ar fi vrut să profite de un eventual faliment al clubului * În replică, primarul Dumitru Nicolae susţine că, după ce se va informa pe marginea cazului, îi va da un răspuns în scris lui Marius Stan, directorul general al Oţelului *
„S-a vorbit de furturi, de crime şi de Chelu”
Eventualitatea candidaturii lui Marius Stan la funcţia de primar în 2012 (e tot mai probabilă, deşi directorul general al „oţelarilor” încă n-o confirmă) aruncă în aer normalitatea pe plan local, performanţa echipei-fanion a oraşului de a conduce de mai bine de două luni Liga I de fotbal nefiind văzută cu ochi buni de adversarii săi politici.
Printre ei s-ar afla, fireşte, şi actualul edil-şef Dumitru Nicolae, cu care s-a luptat în campania din 2008. Oficialul din industria sportului-rege a dezvăluit ieri că, printr-un concurs de împrejurări, Oţelului i-a fost declarată, pentru câteva zile, starea de faliment şi că singura entitate care s-ar fi grăbit să muşte din proaspătul hoit economic este însăşi Primăria.
„De Galaţiul ăsta s-a auzit în ultima perioadă de furturi, de crime şi de Chelu! Asta de rău, că atunci când s-a vorbit de bine, subiectul era Oţelul. Asta-i mulţumirea pe care o primim din partea municipalităţii”, spune Stan.
Insolvenţă preţ de câteva zile
Despre ce-i vorba? Tot directorul general al grupării locale povesteşte:
„Am traversat o perioadă destul de delicată. O firmă din Bucureşti - prin care am făcut cantonamentul în Germania - s-a comportat neloial cu noi, ca să nu zic că ne-a prestat nişte servicii execrabile, şi am refuzat să-i plătim factura. Ne-a dat în judecată, iar acolo, mergând pe cuvântul lor că-şi vor retrage plângerea, nu ne-am prezentat şi judecătoarea a fost atât de grăbită încât ne-a declarat starea de faliment.”
„Aici vine partea cu adevărat interesantă. Deşi n-a apărut nimic pe nicăieri despre insolvenţa clubului, pentru că am stins imediat datoria respectivă, am constatat cu mare surprindere că prima care s-a înscris la masa credală a fost Primăria Galaţi, şi anume Finanţele Publice locale.” Datoria faţă de municipalitate era de 40.000 de lei!
De fapt, Primăria e datoare?
„Ce reprezenta acest debit? Alt paradox, chipurile o datorie curentă pentru cele cinci apartamente pe care le avem din fondul de protocol al municipalităţii. Sunt nişte locuinţe vai, mama lor, le cădeau pereţii dacă nu le luam în administrare, dar li s-a aplicat un impozit anual de 60 de milioane de lei vechi! În fiecare an am cerut reevaluarea apartamentelor, dar n-am avut cu cine vorbi. Când am văzut că au îndrăznit să se înscrie şi la masa credală, ne-am dus peste ei şi am cerut recalcularea şi a reieşit că au ei să ne dea fix 400 de milioane! Acum poate o să le cerem noi insolvenţa!”, adaugă, extrem de iritat, Marius Stan, care este şi consilier local.
El oferă şi exemplul dat de Direcţia Generală de Finanţe Publice: „Acolo aveam datoria curentă de 330.000 de lei, dar au fost înţelepţi şi oneşti cu noi. Ne-au întrebat care-i treaba cu starea de insolvenţă şi au zis că e OK când le-am arătat actele.”
Nicolae: „Îi voi răspunde în scris lui Stan”
Stan consideră că Primăria i-ar fi putut avertiza înainte de a-şi cere acel debit care s-a dovedit a fi, de fapt, o pagubă adusă societăţii declarate în stare de faliment. „În loc să ne ajute, municipalitatea nu dă dovadă nici măcar de înţelegere. S-ar fi bucurat de falimentul nostru, iar când vrem să mai sărim la beregata unora de pe acolo, ni se spune că suntem nebuni”, mai spune, într-un acces de furie, conducătorul Oţelului.
În replică, primarul Dumitru Nicolae consideră că subiectul este exagerat. „Nu cred că situaţia stă tocmai aşa. Mă voi interesa şi îi voi răspunde în scris domnului Stan!”, declară şeful municipiului. Galaţiul stă de opt săptămâni în fruntea ierarhiei Ligii I de fotbal. Poate cineva nu a aflat încă!?
Ce este masa credală?
Reprezintă gruparea constituită, în cadrul procedurii falimentului, din totalitatea creditorilor falitului (declaraţi şi verificaţi), adică din ansamblul persoanelor care, pretinzându-se creditoare ale falitului, şi-au declarat creanţele, depunând dovezi în acest sens.
Foto: Ilie Stan