Campionatul primului eșalon de volei masculin este întrerupt în această săptămână, deoarece între 7 și 9 februarie cele 11 echipe sunt angrenate în cea de-a doua competiție națională - "Cupa României". Actuala ediție are un nou sistem de desfășurare, ceva mai comasat, din dorința de a se economisi timp. Turneul actual este organizat de orașul Piatra Neamț, o localitate neutră - deseori preferată de federația de specialitate.
În prima zi, vineri, 7 februarie, sunt programate trei jocuri în optimile de finală: SCMU Craiova - Știința București, Ştiinţa Baia Mare - "U" Cluj și Unirea Dej - Steaua. Sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile din sferturi și semifinale.
CSM Arcada va ajunge joi seară la Piatra Neamţ, vineri va avea programat un antrenament și pregătirea pentru jocurile acestui turneu. Calificată direct în sferturi, echipa gălățeană va da peste SCM Zalău (sâmbătă, ora 11,00). Învingătoarea din acest meci ar urma ca duminică, ora 17,30, să dispute una dintre semifinale. Gălățenii ar putea da în penultimul act de Dinamo, care va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Baia Mare şi Cluj. Cele două semifinale vor fi transmise în direct de TVR Sport. Finala, mult așteptată de suporterii gălățeni, va avea loc tocmai pe 30 martie, iar locul de disputare va fi stabilit ulterior.
Jucătorii noștri şi stafful tehnic au folosit judicios zilele și orele dinaintea acestor partide. La pregătiri au luat parte toți jucătorii din lot, inclusiv Alexandru Rață (revenit după o entorsă), dar și căpitanul echipei - Marian Bala, care se străduiește să intre în program după pneumonie.
Corpul de arbitri ce vor oficia la acest turneu foarte important este alcătuit din: Paul Szabo (Oradea), Alin Mateizer (Ploiești), Bogdan Stoica (București) - toți arbitri internaționali; în completare sunt trei localnici, Cristian Ouatu, Octavian Diaconița și Cristian Botezatu. Între observatorii prezenți se va afla și gălățeanul Florin Dimachi.