Oţelul, egal în ploaie, cu FCM Bacău

Oţelul, egal în ploaie, cu FCM Bacău
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La doi paşi de casa părintească a antrenorului Petre Grigoraş, şi pe un ger care a precedat câteva zile de ploaie câinească, „oţelarii” şi-au tocit gleznele într-un duel aparent disproporţionat. FCM Bacău, formaţie care abia respiră în Seria I de la matineu, n-a fost numai un „iepuraş” de conjunctură pentru Oţelul, ba chiar s-a zbătut să facă rost de aplauze din partea tribunei populate cu circa 100 de indivizi aflaţi în trecere pe la arena aflată  capătul Moineştiului.

Terenul, plin de dâmburi, n-a acceptat combinaţiile fine, aşa că alde Viglianti şi Paraschiv au fost nevoiţi să schimbe placa după numai zece minute. Adică imediat ce au fost avertizaţi de o bară picată din senin din gheata băcăuanului Neagu.  

Au ratat prea mult

Viglianti (27’), Pena (31’), Paraschiv (39’, 41’) şi Vitaici (44’) s-au jucat de-a golul în faţa buturilor adverse şi au plecat la cabine cu insatisfacţia de a fi ratat prima repriză, chiar şi amicală, de pe 2009. Singurul dintre aşa-zişii titulari care a plecat mai devreme la duşuri – impropriu spus, deoarece stadionul moineştean se luptă din greu cu paragina! – a fost Cojoc după o intervenţie de cartonaş roşu care s-a soldat doar cu „galben”, dar şi cu iritarea lui Grigoraş.

„Este abia primul meci de verificare pe noul an, aşa că este greu să tragem concluzii”, i-a scuzat tehnicianul pe roş-alb-albaştri, conştient de faptul că mai sunt multe de pus la punct până la startul returului. 

Ibeh, doar în tribună

Partea secundă a jocului de ieri i-a adus şi pe cei mai tineri în prim-plan, dar şi o ploaie a naibii de cinică. Ocazii au fost şi de această dată, Elek fiind „regele” rateurilor (57’, 92’), el nimerind alături chiar şi după ce a scăpat singur cu portarul! Hurdubei, puştiul venit de la Willy Bacău, a fost şi el aproape de gol (83’), lista fiind încheiată de Avram (94’). De partea cealaltă, Gribauskas şi-a salvat colegii într-o situaţie foarte grea (74’).

Unul dintre transferurile importante ale iernii - nigerianul Ibeh - n-a fost folosit, situaţia sa de la fostul club, UTA, urmând să fie stabilită astăzi.

Oţelul Galaţi a jucat în următoarea componenţă:

Kolev – Cârjă, Costin, Jelev, Sălăgean – Viglianti, Bourceanu, Paraschiv – Cojoc (31’ Vitaici), Pena, Iorga (în repriza I);

Chilom (63’ Gribauskas) – Râpă, Sârghi, Ilie, Parfenie – Vitaici (82’ Dragoş), Schwartz, Avram – Tismănaru, Elek, Hurdubei (în a doua repriză).

S-a jucat în două reprize a câte 50 de minute fiecare.

Explicaţie foto: Paraschiv şi compania s-au zbătut în zadar în testul de la Moineşti, partida cu Bacăul încheindu-se la egalitate

Citit 1333 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.