La doar 17 ani, Elena Andrieş s-a bătut pentru medalii la Europenele de haltere ale seniorilor

La doar 17 ani, Elena Andrieş s-a bătut pentru medalii la Europenele de haltere ale seniorilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gălăţeanca Elena Andrieş a reuşit o performanţă lăudabilă luni seară, la Campionatul European de haltere pentru seniori, care are loc în Turcia. Deşi are numai 17 ani, Andrieş a fost extrem de aproape de o medalie în competiţia senioarelor, din cadrul categoriei 48 de kilograme, clasându-se pe locul 4, atât la cele două stiluri, cât şi la total.

La smuls a ridicat 78 de kilograme din prima încercare, ratându-le pe următoarele două. La fel a fost şi la aruncat, unde a ridicat din prima bara cu 95 kg, însă le-a ratat pe celelalte două la 98 kg, performanţă cu care ar fi luat medaliile de bronz de la aruncat şi de la total.

Campioană europeană a categoriei 48 kg a devenit poloneza Marzena Karpinska, cu un total de 187 kg (85 kg + 102 kg).

Elena Andrieş, legitimată la CSŞ Galaţi/CSM Oneşti, s-a aflat la prima sa participare la un concurs de seniori, după ce anul trecut a câştigat trei medalii de aur la Europenele de juniori, dar şi una de aur şi două de argint la Mondialele aceleiaşi categorii de vârstă.

Citit 877 ori Ultima modificare Luni, 09 Aprilie 2012 19:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.