* A jucat fotbal deşi era afectat de o hepatită foarte agresivă, oboseala fiind singura problemă identificată de medici * „Deja le pregătisem părinţilor mesaje de rămas bun”, dezvăluie jucătorul Adrian Sălăgeanu, el fiind scos din circuit timp de un an şi jumătate * Spune că l-a salvat credinţa şi că suferinţa la care a fost supus a venit direct din Ceruri *
I se spune în mai multe feluri, inclusiv presa îl „botează”: Sălăgean, Sălăjan, Sălăjanu… Oficial îl cheamă Adrian Ioan Sălăgeanu şi face parte din echipa de fotbal Oţelul din ianuarie 2008.
Adus la clubul gălăţean ca un jucător cu multe calităţi, Sălă - aşa cum îl strigă colegii - a trebuit mai întâi să probeze faptul că a trecut definitiv peste o boală care în anul 2005 l-a scos violent din circuit. Hepatita B, o afecţiune gravă a ficatului, i-a pus în pericol şi viaţa, sportivul însuşi povestind că a avut momente în care pregătea mesaje de adio pentru apropiaţi!
„Sunt o persoană sensibilă şi mămoasă şi recunosc că-mi era teamă că o să mor şi, pur şi simplu, le-am scris părinţilor pe o hârtie că îi iubesc şi pregătisem mesaje şi pentru celelalte persoane din viaţa mea”, îşi mărturiseşte terifianta experienţă de viaţă Adrian Sălăgeanu.
Meciul în care a fost inconştient
Originar din Satu Mare, tânărul de 26 de ani spune că nu poate uita meciul în care s-a simţit ca un intrus pe teren, 45 de minute în care nu mai ştia cum îl cheamă (27 august 2005). Juca atunci la Gloria Bistriţa:
„Simţisem ceva cu câteva zile înainte, era ceva nou în organism, iar la partida cu FC Naţional am fost aerian, inconştient, nu-l găseam pe adversarul meu direct, deşi nu era un jucător extraordinar…”
În pauza acelui meci, după ce a fost făcut cu ou şi cu oţet de către antrenor, a fost înlocuit şi a mers direct în cameră, unde afirmă că a dormit dus până a doua zi. Chinul abia începuse!
„La două zile după, în timpul unei şedinţe am fost aproape de leşin, eram ca şi mort! M-au dus colegii la spital, am trecut pe perfuzii, am făcut analize, dar nu mi-a ieşit nimic. Eu n-am văzut rezultatele, mi s-a spus doar că oboseala ar fi de vină.”
Revenit la club, Sălăgeanu a fost retrogradat la echipa a doua.
A merge la baie, un efort imens!
Simţind că poate mai mult, fotbalistul a solicitat antrenamente şi mai dure din partea preparatorului fizic – voia să revină la echipa mare a clubului, dar sănătatea i se degrada pe zi ce trece.
„Noaptea abia puteam să dorm, îmi trezeam colegul de cameră pentru că nu mai aveam aer. Voiam să stea cu mine, eram foarte speriat. Timp de o lună vorbeam cu mama patru-cinci ore pe noapte, aveam cinci abonamente la telefon! A fost o perioadă groaznică, dar după acea lună a venit tata la Bistriţa şi m-a luat. A zis să-l dăm dracului de fotbal, că-s copilul lui”, rememorează „oţelarul”, care slăbise opt kilograme în patru săptămâni.
Internat de urgenţă la Satu Mare, şi-a aflat diagnosticul, însă în primele zece zile a fost la un pas de comă. După externare, timp de două luni nu putea face nici duş:
„Am riscat de vreo două ori şi eram să cad din picioare de oboseală! Era un efort imens să merg şi până la baie.”
Voia să renunţe şi să intre în Jandarmerie
Sălăgeanu este convins că viaţa i s-a schimbat radical din momentul în care a întâlnit un preot de la o mănăstire din Satu Mare.
„M-am îndreptat atunci spre biserică, m-am spovedit la părinte şi am înţeles că boala mea a fost ca o palmă primită de Sus. Ştiţi, la 20 de ani viaţa este mai tumultoasă, nopţi pierdute, poate un pahar în plus… Sunt convins că fără credinţă nu m-aş fi făcut bine. De altfel, medicilor nu le venea să creadă că am scăpat de tot de boală, mai ales că fusese foarte gravă. Am repetat analizele de trei ori”, se destăinuieşte fotbalistul.
După un an şi jumătate de la instalarea agoniei, a revenit pe teren, dar n-a mai jucat la Bistriţa. S-a mutat la Dacia Mioveni, apoi, oarecum scârbit de fotbal, a vrut să se retragă.
„Soţia mea era studentă la Cluj şi m-am dus la ea. I-am zis că nu mai fac fotbal din pasiune, că nu mai vreau agitaţia din jurul fenomenului şi chiar doream să mă angajez la Jandarmerie!”
Readus în prim-plan de un meci amical
Cariera sportivului renăscut nu s-a frânt însă, un meci sătesc salvându-l in extremis. Prezent la o partidă amicală dintr-o comună, el a marcat două goluri, iar presa a scris despre semnul de viaţă dat de jucătorul care cu aproape doi ani înainte suscita interesul lui Dinamo şi Rapid.
„Imediat m-a sunat fostul meu patron de la Satu Mare, am revenit la echipa oraşului şi am jucat o jumătate de an în Divizia C. Am dat atunci unsprezece goluri în zece partide şi am fost sfătuit de impresarul Ioan Codoban să-mi încerc şansa la Oţelul.
Am venit aici şi am discutat cu domnul Grigoraş. Eram într-al nouălea cer, trebuia doar să dovedesc că am trecut peste acea hepatită. Nu-l periez, dar antrenorul Oţelului este, imediat după soţie, persoana pe care mă bucur foarte mult că am cunoscut-o. M-a montat psihic şi datorită lui astăzi pot juca iarăşi fotbal la nivelul Ligii I”, conchide sătmăreanul, astăzi un pion principal al formaţiei gălăţene.
Adrian Sălăgeanu – carte de vizită
* Născut pe 9 aprilie 1983 la Satu Mare;
* S-a căsătorit recent, pe 27 decembrie 2008, cu Geanina, care-i este alături de nouă ani;
* Înainte de a se îmbolnăvi, a fost curtat de cluburi mari, precum Dinamo şi Rapid Bucureşti;
* Este un bucătar iscusit, mâncarea sa preferată fiind una tradiţională ungurească: bob-gulaş;
* Nu are maşină, a făcut de două ori şcoala de şoferi, dar n-a dat încă examen pentru că nu-l pasionează fenomenul.
