Adamescu dă drumul la plăţi la Oţelul “în concordanţă cu realităţile economice actuale”

Adamescu dă drumul la plăţi la Oţelul “în concordanţă cu realităţile economice actuale”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Narcis Răducan, director general al FC Oţelul, s-a întâlnit astăzi cu patronul echipei, Dan Adamescu, reuşind să obţină promisiuni ferme pentru rezolvarea problemelor stringente, plata salariilor restante către fotbalişti şi a celor două cantonamente. Niciun cuvânt, în schimb, despre o campanie de transferuri care să redea suporterilor gălăţeni speranţa într-un viitor glorios.

Redăm integral conţinutul comunicatului semnat de Narcis Răducan, făcut public după întâlnirea cu Adamescu:

“Am avut astăzi o discuție consistentă, atât ca durată, cât și ca mesaj, cu domnul Dan Grigore Adamescu, proprietarul companiei care deține acțiunile FC Oțelul Galați, ședință în care i-am expus toate problemele grupării noastre, iar domnia sa a dispus deblocarea activității clubului.

Concret, prioritatea numărul 1 era achitarea contravalorii celor două cantonamente din această vară, cel curent din Poiana Brașov și cel care va fi desfășurat la Chester, în Marea Britanie. Mâine dimineață se va face această plată, deci ne vom respecta înțelegerea, apoi vor fi făcute și alte cheltuieli pentru buna desfășurare a celor două stagii de pregătire și, foarte important, în cel mai scurt timp va fi achitat cel puțin un salariu către echipă. Jucătorii și staff-ul sunt neplătiți de aproape trei luni de zile, situație care m-a preocupat tot timpul și care, după asigurările primite, va fi soluționată.     

Domnul Adamescu a ținut să mă asigure că va continua susținerea echipei, iar o primă bornă de încercare este rezolvarea litigiului cu ANAF, instituție care - așa cum bine se știe - a instituit un sechestru asigurător pe conturile FC Oțelul Galați. Am respectat procedurile legale și, imediat ce va fi ridicat sechestrul, va fi făcută și strategia pentru anul competițional următor. Bugetul de venituri și cheltuieli al FC Oțelul Galați va fi ajustat în concordanță cu realitățile economice actuale.

De asemenea, până la încheierea stagiului de pregătire din Poiana Brașov, vom clarifica și situația băncii tehnice.”

Citit 2565 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2013 08:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.