Oţelul, umilită de Astra! Meci pierdut pe teren propriu cu 0-4

Oţelul, umilită de Astra! Meci pierdut pe teren propriu cu 0-4
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Soarta meciului a fost pecetluită în ultimele minute ale primei reprize, când au fost eliminaţi doi jucători ai Oţelului, la scorul de 0-1


Motivaţi de oportunitatea de a trece în fruntea clasamentului, cei de la Astra au arătat încă din start că au venit la Galaţi să ia tot potul, dominând jocul din primele minute. Cei doi fundaşi centrali ai gazdelor, Sârghi şi Costin, au avut două intervenţii de ultim moment şi tot ei au fost singurii care au replicat spre poarta cealaltă, prin şuturi de la distanţă. Până la urmă, au cedat şi stoperii lui Ionuţ Badea, dar Boşneag a pus piciorul la şutul lui Ivanovchi (17’). N-a fost decât o amânare cu un minut a deschiderii scorului, reuşită de Cristescu cu un şut în forţă la colţul lung.

Antrenorul Oţelului, Ionuţ Badea, a încercat să repare din mecanismul cu multe piese nefuncţionale, pedepsindu-l repede pe Filip cu banca de rezerve pentru numeroasele pase greşite, dar tot Astra a trecut pe lângă gol, mingea trimisă cu capul de Ivanoschi (39’) sărind din pământ peste poarta goală. Problemele Oţelului s-au acutizat după eliminarea lui Costin, pedepsit cu un al doilea „galben” pentru un fault dur în apropierea careului advers şi au devenit aproape insurmontabile în prelungirele primei reprize, când Paraschiv a văzut direct cartonaşul roşu, pentru un fault similar cu cel pentru care coechipierul său fusese trimis la vestiare.

Cu doi jucători în plus, cei de la Astra n-au mai lăsat gălăţenilor, după reluare, nici măcar două minute de speranţe într-un miracol, Cristescu reuşind dubla. Din acel moment nu s-a mai pus decât problema diferenţei de scor, mărită de Ivanovschi cu o execuţie superbă de la 20 de metri, şut plasat lângă bară, şi de Martins.

Sprijin pentru victimele inundaţiilor

FC Oţelul a anunţat că încasările de la partida cu Astra vor fi donate în sprijinul sinistraţilor inundaţiilor de săptămâna trecută ce au distrus mii de case din judeţul Galaţi. Cu o zi înainte se efectuase, cu trei microbuze, un prim transport către Cuza Vodă, una dintre comunele cele mai afectate, cu ajutoare strânse de la suporteri şi grupul de firme The Nova, acţionarul majoritar al Oţelului: 5000 de pâini, 700 litri de ulei, 2100 conserve, 540 litri de apă minerală, 300 litri de apă plată, 570 kg de zahăr, 678 kg de făină şi 300 kg de orez. Startul meciului a fot precedat de un moment de reculegre în memoria celor nouă gălăţeni decedaţi în timpul viiturilor de miercuri noapte.

OŢELUL – ASTRA 0-4

Meci disputat duminică seară, în etapa a 7-a din Liga I

Stadion Oţelul; spectatori 2.500

A marcat: Cristescu 18’ şi 47’, Ivanovschi 63’, Martins 77’

Oţelul Galaţi: Boşneag – Cojoc, Sârghi, Costin, D. Popescu – Adăscăliţei (Antunes 55’), Filip (Milea 27’), Giurgiu – Iorga, Paraschiv, Marquinhos (Sipovici 46’). Antrenor Ionuţ Badea.

Astra Giurgiu: Coman – Măţel, Găman, Ben Youssef, Morais – Laban, Seto – Enache (Martins 46’), Cristescu, De Amorim – Ivanovschi (Bukary 69’). Antrenor Daniel Isăila

Cartonaşe galbene:, Costin 38’ şi 44’, Giurgiu 73’, respectiv Enache 12’, Youssef 73

Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) – central, Mircea Grigoriu (Bucureşti) şi Alexandru Cerei (Cluj Napoca) – asistenţi.

Citit 2095 ori Ultima modificare Duminică, 15 Septembrie 2013 21:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.