Mai trimite-mi nişte ploaie.../ că mi-i rău şi mă usuc,
şi mă uit ca mătrăguna/ la prohodul unui cuc!...
Unui cuc suav şi tandru,/ zvelt şi straşnic şi haihui,
amator de bela(donă).../ Ăsta-i cucul nimănui,
cucul blestemat întruna,/ când se-ngână într-un ceas
şi trezeşte toată lumea/ să trăiască cea rămas!
Zice cu! (şi) cu!...şi crede/ că-i deştept şi sfânt şi drag,
şi (în)cântă cuca(bela)/ lui din celălalt copac,
şi-o aşteaptă, şi-o aşteaptă/ mândru, spilcuit şi lord...
lăcrămând din creangă-n creangă.../ a făcut atac de cord...
i-a intrat o clipă-n sânge.../ [timpu-i crud şi-nşelător,
calcă peste (ne)răbdare,/ peste greu, peste uşor]!...
Cinic, sadic, lung sau scurt,/ calcă peste toate cele,
nu condamnă, nici nu iartă,/ face praf nădejdea toată!...
Mai trimite-mi nişte ploaie.../ că-s turtit de-atâta sete
şi mă uit la cuca(belă).../ (printre spini, printre nuiele)...
cum îşi duce remuşcarea,/ cum începe să regrete,
cum abia strigă-n pustie:/ unde-i cucul de-altădată?!
