Juniorii OȚELULUI, din nou eforturi admirabile în Liga II
Foto: Foto Sorin Pană

Juniorii OȚELULUI, din nou eforturi admirabile în Liga II
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Echipa gălăţeană a pierdut cu 2-0 în faţa experimentaţilor jucători de la ACS Berceni, reuşind totuşi să reziste fizic pe un teren foarte greu şi să termine meciul atacând


Nici măcar condiţiile meteo nu sunt favorabile Oţelului, ploaia făcând şi mai greu terenul de pe “Dunărea”. De parcă n-ar fi fost destule denivelări, s-a mai încercat şi tăvălugirea tererenului cu câteva ore înainte, operaţiune care s-a soldat cu două şănţuleţe în jumătatea de teren cu multe zone fără iarbă.

Astfel, juniorii care reprezintă Galaţiul fotbalistic în liga secundă au avut de făcut faţă şi condiţiilor mult mai solicitante fizic, teren moale şi minge îngreunată de noroi, la doar trei zile distanţă de precedentul meci acasă, pe teren propriu, disputat tot după ploaie.

Au început timid, forţaţi şi de experimentaţii jucătorii ai adversarei, ACS Berceni punând presiune încă din start. S-a jucat mult timp aproape numai în jumătatea de teren a Oţelului, cu două ocazii în contul oaspeţilor: o reluare cu capul a lui Dobre (min. 10), scoasă de sub bară de portarul Şt. Bordieanu, şi un şut al lui Lazăr (min. 17), de la marginea careului, puţin alături.

Prima acţiune ofensivă mai legată a gălăţenilor a fost în min. 19, finalizată, cu un şut peste poartă, de către Toma. Puştii Oţelului au prins curaj şi au reuşit să echilibreze disputa şi chiar să mai aibă o ocazie, un şut al lui Codreanu, puţin peste. Totuşi, n-au rezistat până la pauză, primind gol (min. 35) exact la fel ca în finalul jocului precedent, cu Buzăul, pe diferenţă de talie şi forţă: centrare pe colţul lung, Lazăr a întors pentru Dobre, care a finalizat din şase metri.

Soarta punctelor puse în joc s-a decis repede după reluare, în min. 50: la o centrare din lovitură liberă, după respingerea portarului Bordieanu, a urmat o recentrare de la marginea careului, din care Fâşie a marcat spectaculos, cu un şut din întoarcere de la opt metri, aproape de vinclu.

Apoi au mai fost eforturile admirabile ale copiilor de la Oţelul, care au reuşit să reziste fizic 90 de minute şi chiar să termine meciul atacând. La cealaltă extremă a vârstei din buletin, la fel de impresionant a fost Epaminonda Nicu (36 de ani), fotbalistul ce are în palmares titlul de campion cu Unirea Urziceni jucând aproape fără greşeală.  

Oţelul (antrenor Stelian Bordieanu) a evoluat în umrătoarea componenţă: Şt. Bordieanu - R. Oprea, Maftei, Iorguş, Ciurea - Chiriac, I. Codreanu - Blănaru (Manău, min. 84), Istrate, Fl. Toma (A. Bordieanu, min. 78) - Perju (Sefer, min. 60).

Citit 1904 ori Ultima modificare Joi, 10 Martie 2016 10:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.