Proiectul pentru înfiinţarea unei societăţi culturale şi literare, cu un program de stimulare, coordonare şi popularizare a preocupărilor de limbă, literatură şi cultură românească, a existat încă din timpul Şcolii Ardelene, fiind regăsit apoi în programul Revoluţiei de la 1848.În 1860, mai mulţi cărturari ardeleni au adresat guvernatorului Transilvaniei, Emeric Miko, o petiţie prin care solicitau aprobarea unei adunări de constituire, care să discute statutele şi să d ...

ASTRA, pentru prima dată în spațiul basarabean

Vineri, 01 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Asociația Transilvană pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA) și-a desfășurat cea de-a 115-a adunare generală, în perioada 25-28 august 2023, în așezarea românească Feștelița, raionul Ștefan Vodă, din sud-estul Republicii Moldova. A fost o întâlnire de suflet, la care au participat delegați ai asociației din întreg spațiul românesc, de la Tisa până la Nistru. A fost prezent şi prof. univ. dr. Dumitru Acu, președintele asociației-mamă, ASTRA Sibiu, reîn ...