România poate construi doar 43 de kilometri de autostradă în acest an

România poate construi doar 43 de kilometri de autostradă în acest an
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Asociaţia Pro Infrastructură susţine că scenariul realist indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km, orice alte afirmaţii fiind "promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate". Asociaţia contrazice astfel declaraţiile purtătorului de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, privind finalizarea a 118 kilometri de autostradă în acest an. Aceeaşi asociaţie consideră că, "în continuare, autorităţile afişează dispreţul şi sfidarea din anii trecuţi, promiţând cai verzi pe pereţi", existând şi o nouă abordare de tipul "nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019, de parcă oficialii CNAIR sunt nişte mieluşei inocenţi care nu înţeleg ce li se întâmplă".

Cei 43 de noi kilometri de autostradă la care reprezentanţii asociaţiei fac referire cuprind loturile 3 (mai-iunie) şi 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea şi Şoimuş). În prezent, România are doar 805 kilometri de autostradă, adică atât cât avea Polonia în urmă cu 13 ani.

Citit 1528 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Ianuarie 2019 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.