Amânare. Guvernul va adopta proiectul de buget pe 2019 săptămâna viitoare

Amânare. Guvernul va adopta proiectul de buget pe 2019 săptămâna viitoare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul nu va adopta proiectul de buget în această săptămână, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, Executivul se va reuni la începutul săptămânii viitoare pentru a definitiva și adopta proiectul de buget de stat pe anul 2019.

Potrivit informațiilor inițiale, Guvernul urma să trimită proiectul bugetului de stat în Parlament sâmbătă, parlamentarii urmând să aibă la dispoziție timp pentru depunerea amendamentelor de sâmbătă, de la ora 16,00, până luni, la ora 12,00, potrivit unor surse politice. Votul final era preconizat pentru 9 februarie, la ora 12,00.

Primarii municipiilor din ţară, reuniţi miercuri în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă de Robert Negoiţă, edilul Sectorului 3, au cerut ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, alocarea unui procent de 30 la sută din bugetul naţional către administraţia locală, în condiţiile în care în prezent susţin că primesc mai puţin de 20 la sută.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, pe Facebook, că în acest an autorităţile locale vor avea cel mai mare buget din istoria României, aproximativ 77 miliarde lei, şi că primăriile vor avea "pâinea şi cuţitul", ceea ce îi obligă să fie mai responsabili faţă de cetăţeni.

Citit 930 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 17:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.