Maternităţile din Bucureşti, modernizate cu trei milioane de euro

Maternităţile din Bucureşti, modernizate cu trei milioane de euro
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Gabriela Firea spune că, în 2018, Primăria Bucureşti a investit trei milioane de euro în modernizarea maternităţilor, din care o sumă importantă, trei milioane de lei, a fost alocată Maternităţii Giuleşti, pentru igienizare.

"Maternităţile aflate în administrarea Primăriei Capitalei au beneficiat anul trecut de investiţii în valoare de circa trei milioane de euro, ceea ce a dus la creşterea calităţii serviciilor medicale, cu rezultate concrete. La Maternitatea Filantropia s-a înregistrat, în 2018, un număr record de 5.191 de naşteri, cu 35 la sută mai mult faţă de 2016", a transmis Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.

Investiţii importante s-au făcut şi la Maternitatea Giuleşti, chiar şi pentru igienizare, se arată în comunicat. Această maternitate a fost implicată, la sfârşitul anului trecut, în scandalul bebeluşilor infectaţi cu stafilococul auriu, la unitatea medicală fiind depistată, în urma unui control al Direcţiei de Sănătate Publică, prezenţa acestei bacterii.

La Maternitatea Filantropia, investiţiile au fost de 5.639.609 lei, Maternitatea Cantacuzino a beneficiat de circa două milioane de lei, iar la Maternitatea Malaxa s-au făcut investiţii în valoare de 2,5 milioane de lei.

Citit 931 ori Ultima modificare Joi, 14 Februarie 2019 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.