Augustin Lazăr va candida pentru un nou mandat, deşi s-a cerut revocarea lui

Augustin Lazăr va candida pentru un nou mandat, deşi s-a cerut revocarea lui
Procurorul General vrea să îşi continue activităţile începute la instituţia pe care o conduce
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Augustin Lazăr a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al României, în contextul organizării, de către Ministerul Justiţiei, a concursului pentru numirea în această funcţie, chiar dacă Tudorel Toader a cerut revocarea lui. Mandatul lui Lazăr expiră pe 28 aprilie.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, aduce la cunoştinţa publicului faptul că îşi va depune candidatura în cadrul procedurii declanşate de ministrul Justiţiei pentru selectarea procurorului în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie vacantă începând cu data de 28 aprilie 2019. Obţinerea unui nou mandat ar reprezenta posibilitatea continuării proiectelor iniţiate, a procesului de modernizare şi consolidare instituţională a Ministerului Public în scopul continuării obţinerii de rezultate pozitive în activitate, a reprezentării convingătoare a intereselor generale ale corpului social, apărării necondiţionate şi de calitate a ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, informează reprezentanţii Ministerului Public, printr-un comunicat de presă.

În comunicatul menţionat se arată că este util ca Lazăr să îşi continue activitatea în funcţia de procuror general, deoarece trebuie respectate şi angajamentele ce decurg din exercitarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

„Nu în ultimul rând, depunerea candidaturii răspunde aşteptărilor colegilor procurori, care consideră că în această perioadă, cu multiple provocări pentru sistemul judiciar, trebuie asigurată stabilitatea la nivelul managementului Ministerului Public, în special în privinţa promovării valorilor europene, inclusiv prin dialog, cooperare loială şi respect reciproc, cu celelalte puteri ale statului”, se mai arată în sursa citată.

De asemenea, Parchetul General mai precizează că în perioada următoare Ministerul Public va co-organiza mai multe evenimente internaţionale în lunile aprilie şi mai.

Ministerul Justiţiei a anunţat, săptămâna trecută, că a declanşat procedura de selecţie pentru numirea unui nou procuror general al PÎCCJ, funcţie care va deveni vacantă în data de 28 aprilie, când se va încheia mandatul lui Augustin Lazăr. Tudorel Toader a declanşat procedura de revocare a lui Lazăr din funcţie în 24 octombrie 2018. Între timp, Augustin Lazăr a depus, la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, cerere care încă se judecă.

Secţia pentru procurori a CSM a dat un aviz negativ cererii lui Tudorel Toader de revocare a procurorului general. Cererea de revocare a ajuns totuşi la Klaus Iohannis, care a anunţat, în luna ianuarie 2019, că nu îl va revoca pe procuror, deşi Toader a transmis de mai multe ori documentele prin care a cerut înlăturarea lui Lazăr din funcţie.

Citit 832 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.