Pensionarii vor primi mai mulţi bani de la 1 septembrie

Pensionarii vor primi mai mulţi bani de la 1 septembrie
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, Legea pensiilor, iniţiată de fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a a anunţat că, de la 1 septembrie, punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei, iar în 2020 va ajunge la 1.775 de lei.

Legea a fost adoptată cu 197 de voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 70 de abţineri.

”Astăzi am dat vot final pe noua Lege a pensiilor. Era nevoie să punem ordine în sistemul de pensii, să eliminăm inechităţile şi nedreptăţile şi, poate cel mai important, să aducem majorări consistente ale veniturilor pensionarilor. Astfel, de la 1 septembrie 2019, punctul de pensie va creşte la 1.265 de lei, în 2020 va ajunge la 1.775 de lei şi în 2021 la 1.875 de lei”, afirmă preşedintele Camerei, Marcel Ciolacu.

El le-a mulţumit colegilor săi pentru ”mobilizarea exemplară” din Camera Deputaţilor, dar şi asociaţiilor de pensionari, sindicatelor, organizaţiilor profesionale şi patronale pentru contribuţia adusă acestui proiect de lege.

Marţi, comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au dat raport favorabil pentru acest proiect. Comisiile au făcut unele modificări cerute de Curtea Constituţională. Astfel, s-a modificat definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este „persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege”, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate. A fost reformulat şi articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii.

Săptămâna trecută, Senatul a respins Legea pensiilor. Au fost înregistrate 65 de voturi ”pentru” şi 22 de abţineri, în condiţiile în care pentru adoptare ar fi fost necesare 68.

Citit 2167 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2019 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.