Aproape 19.000 de persoane acuzate de omor, viol, furt, trafic de droguri au fost eliberate în baza Legii recursului compensatoriu, în perioada 19 octombrie 2017 - 21 iunie 2019, conform unei statistici obţinute de liberalul Florin Roman, în urma unei interpelări adresate Ministerului Justiţiei.
"La două luni distanţă, am primit cifrele oficiale de la Ministerul Justiţiei şi sunt şocante: 18.849 de criminali, violatori, pedofili, tâlhari, hoţi sau traficanţi de droguri merg zilnic printre noi, fără să-şi fi ispăşit complet pedepsele primite", afirmă deputatul liberal, care prezintă documentele transmise de Ministerul Justiţiei privind situaţia beneficiarilor Legii recursului compensatoriu de la momentul intrării în vigoare, 19 octombrie 2017, până în 21 iunie 2019.
Florin Roman aminteşte că pe 11 iunie majoritatea parlamentară PSD-ALDE a votat împotriva proiectului de lege depus de PNL pentru abrogarea Recursului Compensatoriu şi stoparea eliberării timpurie a infractorilor din puşcării. "Somăm majoritatea parlamentară ca măcar în al doisprezecelea ceas să se trezească la realitate şi să abroge legea recursului compensatoriu!", a adăugat Roman.
Conform datelor prezentate de Roman, dintre cei eliberaţi, 1.299 au revenit în penitenciar, însă nu toţi pentru că au comis noi infracţiuni, ci pentru că aveau pe rol alte cauze penale, anterioare punerii în libertate.