CORONAVIRUS | Avocatul Poporului cere instituirea stării de urgență
Foto: Octav Ganea | Inquam Photos

CORONAVIRUS | Avocatul Poporului cere instituirea stării de urgență
Renate Weber - Avocatul Poporului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Avocatul Poporului îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să declare starea de urgenţă, în contextul pandemiei de coronavirus.

„Avocatul Poporului, în calitate de garant constituţional al drepturilor şi libertăţilor fundamentale, luând act de măsurile administrative adoptate în ultimele zile în acţiunea de combatere a răspândirii virusului Covid - 19, solicită Preşedintelui României să declare starea de urgenţă, iar Parlamentului României să o încuviinţeze, în conformitate cu art. 93 alin.(1) şi (2) din Constituţia României”, se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului.

Avocatul Poporului susţine că nu pune în discuţie oportunitatea măsurilor luate până acum, necesitatea restrângerii unor drepturi, dar „acest lucru este obligatoriu să se întâmple aşa cum prevede legea fundamentală în cazul situaţiilor excepţionale”. „Acestea sunt exigenţele statului de drept, în care restrângerea unor drepturi şi libertăţi nu poate fi făcută decât în condiţiile art. 53 din Constituţia României. România are legislaţie în materie, respectiv O.U.G. nr. 1/1999, iar prevederile acestui act normativ trebuie respectate întocmai”, se mai arată în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Cum vă puteţi proteja de CORONAVIRUS. RECOMANDĂRI

 

Citit 1681 ori Ultima modificare Vineri, 13 Martie 2020 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.