Strategie națională pentru recuperarea prejudiciilor

Strategie națională pentru recuperarea prejudiciilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, miercuri, 24 februarie 2021, că ministerul lucrează la o "agendă comună", Guvern - sistem judiciar - Parlament, care să pună în prim-plan "reacția severă" a statului împotriva criminalității organizate și corupției, indicând recuperarea prejudiciilor ca fiind prioritară.

"Lucrăm la o agendă comună, Guvern - Sistem Judiciar - și (pentru componenta legislativă) Parlament, care să pună în prim-plan reacția severă a statului împotriva criminalității organizate și corupției; mizăm pe prioritizarea în anchete a recuperării produsului infracțiunii, a urmăririi activelor dincolo de jurisdicții naționale, iar ANABI joacă un rol important în acest sens", a scris Stelian Ion pe Facebook.

Ministrul a spus că a participat la o dezbatere publică organizată Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) în parteneriat cu Expert Forum (EFOR), la care a prezentat măsurile de consolidare şi dezvoltare a ANABI, aflate în dezbatere publică: creșterea gradului de identificare şi recuperare a produsului infracțiunii din jurisdicții străine, consolidarea cadrului instituțional al ANABI, creșterea eficienței măsurilor asiguratorii prin evaluarea permanentă a costurilor şi a caracterului proporțional, operaționalizarea Fondului Național pentru Prevenirea Criminalității.

Strategia în materia recuperării creanțelor provenite din infracțiuni și a planului de acțiune aferent va fi transmisă, spre aprobare, Guvernului în luna iunie 2021.

Citit 1020 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Februarie 2021 19:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.