Monitorul Oficial a devenit liber la publicare

Monitorul Oficial a devenit liber la publicare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Monitorul Oficial, Partea I şi a II-a, devine gratuit la publicare, copiere, reproducere, au anunţat vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi directorul MO, Liviu Moraru, într-o declaraţie de presă.

Ludovic Orban a precizat că a ţinut să facă o vizită la sediul Monitorului Oficial, în mod simbolic, chiar în ziua în care iniţiativa legislativă, adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte, intră în vigoare. "Este un pas important în conformitate cu dreptul de informare publică al cetăţeanului şi cu transparenţa în funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor publice. Practic, orice cetăţean va putea să folosească tot ceea ce publică Monitorul Oficial Partea I, Partea a II-a. Toate actele normative emise de autorităţi vor putea fi cunoscute de cetăţeni direct", a declarat Orban, la finalul vizitei la Monitorul Oficial.

Liviu Moraru a anunţat la rândul său că legile vor putea fi citite direct pe computer. "Prin Legea 57, care a apărut astăzi, Monitorul Oficial devine gratuit la publicare, copiere, reproducere. Deci, toate legile vor putea fi citite pe calculatorul dumneavoastră într-un PDF portabil gratuit de pe site-ul nostru. Mulţumim domnului preşedinte că ne-a sprijinit şi suntem la datorie în apărarea interesului public şi a statului de drept", a afirmat Liviu Moraru.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că formatul electronic al Monitorului Oficial, Partea I şi a II-a, este disponibil în mod gratuit şi liber, permanent, acesta fiind accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare.

Citit 497 ori Ultima modificare Vineri, 02 Aprilie 2021 21:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.