Bilanț național al pandemiei de COVID-19: Rată de pozitivare de numai patru la sută

Bilanț național al pandemiei de COVID-19: Rată de pozitivare de numai patru la sută
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până joi, 6 mai 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.062.527 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la debutul pandemiei, 1.005.623 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.632 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților deja pozitivi, 352 de persoane au fost reconfirmate.

Până la aceeași dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.446.397 de teste RT-PCR și 934.640 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.848 de teste RT-PCR (13.981 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.867 la cerere) și 12.625 de teste rapide. De asemenea, de la ultima informare, au fost raportate și rezultatele a patru teste RT-PCR, prelucrate anterior și transmise până pe 6 mai.    

De la începutul pandemiei, au decedat 28.710 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2. În intervalul 5 mai (ora 10,00) - 6 mai (ora 10,00), au fost raportate 94 de decese (46 de bărbați și 48 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, șase decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, șase decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 de decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 de decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, trei pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru alți trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este 7.346. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Totodată, pe teritoriul României, 22.269 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.496 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.568 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 107 persoane.

Citit 421 ori Ultima modificare Joi, 06 Mai 2021 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.