COVID-19. BILANȚ NAȚIONAL: Încă 130 de decese raportate cu întârziere

COVID-19. BILANȚ NAȚIONAL: Încă 130 de decese raportate cu întârziere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Până vineri, 11 iunie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.530 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 1.043.803 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 103 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 54 de persoane au fost reconfirmate.

De la debutul pandemiei în România, 31.681 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 10-11 iunie au fost raportate 150 de decese (86 de bărbați și 64 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale. 130 dintre decese sunt anterioare și au fost introduse în baza de date în urma verificărilor efectuate. Astfel, 37 de decese s-au produs în noiembrie 2020, 30 în decembrie 2020, 5 în ianuarie 2021, 11 în februarie 2021, 32 în martie 2021 și 15 în aprilie 2021, în județele Argeș, Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Gorj, Iași, Sibiu, Timiș și Vâlcea. Dintre cele 150 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 de ani, 11 la categoria 50-59 de ani, 35 la categoria de vârstă 60-69 ani, 51 la categoria de vârstă 70-79 ani și 49 la categoria de vârstă peste 80 ani. 143 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 7 pacienți nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.271. Dintre acestea, 255 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.082.482 de teste RT-PCR și 1.265.840 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.066 de teste RT-PCR (9.424 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.642 la cerere) și 11.173 teste rapide.

Pe teritoriul României, 3.081 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.611 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.909 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 70 de persoane.

Citit 562 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iunie 2021 21:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.