Posibilă scumpire a biletelor de tren

Posibilă scumpire a biletelor de tren
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pentru că rata inflației a crescut cu 16% în trei ani și prețul biletelor a rămas neschimbat din 2013, s-au purtat discuţii între operatorii de transport feroviar de călători şi toţi au solicitat scumpirea biletelor de tren, a declarat, vineri, directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante. El a spus că minuta şedinţei a fost transmisă Ministerului Transporturilor, singurul for decizional în chestiunea prețului biletelor. "Nu e atributul CFR Călători să stabilească politica de tarife, dar trebuie să ţinem cont că ele datează din 2013. Dacă ne uităm un pic doar la rata inflaţiei din 2013, probabil că se va umbla la aceste tarife, dar, repet, nu este atributul CFR Călători. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea. Ce pot să vă spun este că toţi operatorii feroviari de călători, indiferent de capital de stat sau privat, au solicitat acest lucru. Noi am arătat doar că rata inflaţiei în ultimii trei ani a fost de peste 16%, urmând ca ministerul să decidă", a declarat Vizante. Oficialul nu a spus și ce procent de scumpire a fost recomandat.

Citit 511 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iunie 2021 21:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.