Avans semnificativ pentru podul de la Brăila

Avans semnificativ pentru podul de la Brăila
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Mai mult de jumătate din podul suspendat peste Dunăre de la Brăila este gata. Lucrările avansează, iar șoferii ar trebui să poată circula pe el începând din anul 2023, relatează Digi24.

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila avansează de la o zi la alta. Mai bine de jumătate din treabă este gata. Constructorii au început să întindă cablurile principale între blocurile de ancoraj. „Sunt printre cele mai importante elemente ale acestui proiect. De acestea vor fi conectate toroanele, care ulterior vor susține tablierul metalic, acesta urmând să fie montat piesă cu piesă”, a declarat responsabilul de șantier, Viorel Eșanu, pentru sursa citată. „Firele de cablu au undeva la 5,44 milimetri. Ele vor forma pachete de câte 544 de fire. Și toroanele, la rândul lor, în număr de 16, vor forma cablul principal. Această procedură este pentru prima dată efectuată în România”, a spus inginerul Corneliu Barbu.

„Aceasta este una dintre etapele principale pentru derularea acestui proiect, operațiunile urmând să se desfășoare până la finalul anului curent. Odată cu terminarea construirii cablului, se va trece la montarea tiranților pentru susținerea tablierului metalic”, menționează, la rândul său, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Podul va avea, la final, peste doi kilometri lungime și o înălțime de aproape 200 de metri. Valoarea totală a proiectului este de circa 2,65 miliarde de lei, iar aproximativ 75 la sută din această sumă vine de la Uniunea Europeană, urmând a fi cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa.

Citit 1431 ori Ultima modificare Vineri, 20 August 2021 17:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.