Înțelegere pentru rediscutarea alocărilor către pensionari

Înțelegere pentru rediscutarea alocărilor către pensionari
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, duminică, la emisiunea "Insider Politic" de la Prima TV, că susţine demersul ministrului social-democrat al Muncii, Marius Budăi, de a cere rediscutarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în ceea ce priveşte procentul din Produsul Intern Brut (PIB) pe care România îl alocă sistemului public de pensii. Boloş argumentează că, la negocierea PNRR, Europa se confrunta doar cu criza sanitară provocată de coronavirus, în timp ce realităţile din perioada pe care o traversăm sunt altele. "Chiar îl felicit pentru această iniţiativă îndrăzneață şi îl susţin. E o perioadă în care aceste măsuri care te împiedică să vii în ajutorul oamenilor nu prea stau în picioare. Să nu uităm că atunci când s-a negociat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Uniunea Europeană avea un singur tip de criză de gestionat. Era criza COVID şi criza medicală. Pe când, ulterior, după ce lucrurile au evoluat, acum suntem în situaţia în care avem trei crize - criza războiului din Ucraina şi în plus mai avem o criză la utilităţi şi mai avem una care stă în aşteptare şi pe care v-am menţionat-o (criza alimentară - n.r.), deci condiţiile de acum ale traiului oamenilor şi a restructurării cheltuielilor publice nu mai seamănă cu cele de la începutul negocierii PNRR, aşa încât demersul dumnealui este unul cât se poate de firesc. Avem o rată a inflaţiei de 14%, avem 3,2 milioane de oameni în risc de deprivare materială şi risc de sărăcie extremă, acestea sunt realităţi", a afirmat ministrul Proiectelor Europene, la Prima TV.

Ministrul mai spune că, pentru ca măsurile sociale luate să aibă "componenta de sustenabilitate", este nevoie ca autorităţile să nu renunţe la investiții masive, pentru a compensa dezechilibrul bugetar. "Altminteri, suntem în situaţia unui buget cu o componentă de venituri undeva în jur la 24% din PIB şi o componentă de cheltuiali care ajunge la 40% din PIB. Acest dezechilibru al politicii bugetare, fără să fie compensat de investiţii masive pe care avem, har Domnului, de unde să le realizăm din fondurile europene, fragilizează pe termen lung deficitul bugetar şi creşte datoria publică", adaugă Marcel Boloş.

Reamintim că ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, susţine că va solicita eliminarea procentului din PNRR pentru pensii, motivând că în nicio lege din vreun stat membru al Uniunii Europene nu scrie că trebuie să ne încadrăm într-un nivel anume.

Citit 951 ori Ultima modificare Duminică, 05 Iunie 2022 17:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.