Doar patru ore și jumătate de la Brașov la Constanța

Doar patru ore și jumătate de la Brașov la Constanța
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

   CFR Călători a reintrodus în circulație trenurile InterCity, garnituri cu rang superior care nu au mai circulat din anul 2014. Trenurile InterCity vor circula pe trei magistrale "privilegiate": M 800 București - Constanța, deservită de "Tomis Expres", M 500 București - Suceava/Iași pe care vor circula trenurile "Ștefan cel Mare" și M 300 București - Cluj-Napoca, cu Intercity denumit "Avram Iancu".

   Tarifele la trenurile InterCity sunt cu 15% mai mari decât la cele InterRegio, în condițiile în care sunt asigurate vagoane modernizate, vagoane-restaurant, acces la internet Wi-Fi, prize pentru încărcare, existând, totodată, mai puține opriri pe traseu.

Conform unei analize Economedia.ro, un bilet la "Tomis Expres", trenul care ajunge de la Brașov, via Capitală, la Constanța în patru ore și jumătate, costă 167 de lei la casa de bilete și 159 de lei online pentru serviciile clasa I și 105 lei la clasa a II-a. Trenul pleacă de la Brașov la ora 7,00 și ajunge la Constanța la 11,30, cu oprire suplimentară la Ploiești (față de programul din perioada 2021-2022). Pe traseu, de la Brașov la București, viteza maximă este de 140 km/h, iar de la București la Constanța se circulă cu 160 km/h.

   CFR Călători asigură trenuri InterCity și pe Magistrala M 500 București - Suceava/Iași. Trenul "Ștefan cel Mare" Expres IC 551 pleacă din București la 17,23 și ajunge la Suceava la 23,02, după 5 ore și 39 de minute. Biletul costă 184 de lei la clasa I, bilet cumpărat online/ATM. La casa de bilete, biletul costă 194 de lei. Diferența de timp față de trenul InterRegio 1655 București - Suceava este însă de numai 5 minute, dar prețul biletului crește cu 24 de lei.

   De la București la Cluj-Napoca circulă trenul InterCity "Avram Iancu" Expres. IC 531 parcurge distanța de 500 de kilometri în opt ore și jumătate (de la 13,20 la 21,49), cu opriri la Ploiești, Brașov și Teiuș. Biletul costă 185 de lei (la clasa I). Trenul InterRegio IR 1735 face de la București la Cluj-Napoca nu mai puțin de 9 ore și 15 minute, iar biletul costă 160 de lei (tot la clasa I).

   Potrivit CFR Călători, categoria de tren Intercity a fost reintrodusă pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Pentru circulația în noul mers al trenurilor au fost proiectate12 garnituri feroviare.

Citit 1254 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2022 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.