Rocada premierilor și transferuri de ministere, agreate în Coaliție

Rocada premierilor și transferuri de ministere, agreate în Coaliție
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din punct de vedere politic, anul 2023 este anul premergător celui mai important ciclu electoral din ultimul deceniu, când vor fi patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Totodată, în 2023 va avea loc rocada de putere la nivelul Guvernului între PSD și PNL, iar controlul ministerelor va fi negociat la sânge, potrivit hotnews.ro.

Potrivit acordului politic semnat în 2021, la înființarea Coaliției, PSD-PNL-UDMR trebuie să facă rocadă guvernării și să facă schimb de ministere și premier pe 25 mai 2023. Pe lângă rocada premierilor, PSD, PNL și UDMR urmează să facă schimb și de ministere. Acordul politic semnat în Coaliție face referire în mod special la patru ministere: Transporturile, Investițiile și Proiectele Europene, Justiția și Finanțele (ultimele două fiind ministere-cheie, pentru că avizează toate proiectele care trec prin Guvern).

La nivel politic, însă, social-democrații au lansat semnale publice că doresc să păstreze unele portofolii. Astfel, într-un interviu acordat DCNews, președintele PSD, Marcel Ciolacu spunea că ministerele Transporturilor și Fondurilor Europene nu ar trebui să facă rocadă în 2023. Surse din interiorul PSD susțin că Marcel Ciolacu vrea menținerea portofoliului de la Transporturi pentru prietenul său Sorin Grindeanu, iar miza menținerii portofoliului de la Finanțe ține tot de puterea și influența liderului PSD în perspectiva electorală. Social-democrații se bazează pe faptul că negocierile vor fi purtate de conducerea PSD cu Nicolae Ciucă și Lucian Bode, iar președintele Klaus Iohannis va avea și el un cuvânt de spus.

De partea cealaltă, o parte dintre liderii PNL aflați în conducerea partidului exclud orice negociere cu PSD pe portofoliile de la Finanțe și Transporturi. "Cele două portofolii sunt nenegociabile și revin PNL. Orice cedare a acestor două ministere ar duce la revoltă în interiorul PNL. Liderii locali, primarii ar deveni foarte nemulțumiți", a declarat un lider PNL pentru hotnews.ro. În plus, premierul Nicolae Ciucă a spus în partid că își dorește să mențină Ministerul Proiectelor Europene. "Este un minister foarte bine gestionat de Boloș, care are rezultate și asta ne va aduce nouă un plus de imagine", ar fi spus Ciucă în interiorul PNL, potrivit surselor liberale consultate de hotnews.ro.

La nivelul PSD și PNL se ia în calcul și scenariul ca cele două partide să rămână parteneri de guvernare și să comaseze două tipuri de alegeri (localele și parlamentarele) și, după 2024, social-democrații și liberalii să-și împartă între ei șefia Guvernului și președinția.

Citit 808 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.