Ministerul Educației vrea să reia acordarea de burse în străinătate

Ministerul Educației vrea să reia acordarea de burse în străinătate
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, postdoctorale şi de cercetare, a anunţat ministrul Ligia Deca.

"Proiectul «România Educată» explică necesitatea intensificării procesului de internaţionalizare a sistemului de învăţământ superior românesc, prin încurajarea membrilor comunităţii universitare să participe la mobilităţi internaţionale. În acest sens, ne propunem reluarea burselor pentru stagii de studii universitare, stagii postdoctorale şi de cercetare, instituite pentru prima oară în anul 1998", a scris Ligia Deca, pe Facebook.

Potrivit acesteia, cuantumul bursei lunare va fi de cel puţin 1.000 de euro, iar statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfăşurare a stagiului şi retur. După finalizarea stagiului, bursierul îşi va relua studiile universitare sau postuniversitare în ţară.

"Prin această măsură, urmărim formarea de specialişti în domenii de maxim interes pentru România, precum: energetic, bioeconomie, eco-nano-tehnologii, afaceri transatlantice, relaţii internaţionale, diplomaţia Uniunii Europene sau guvernanţă europeană. Posibilitatea efectuării unor astfel de stagii universitare va îmbunătăţi calitatea şi aplicabilitatea cercetării româneşti, prin sincronizarea cu noile trenduri de cercetare", a adăugat ea.

Propunerile şi sugestiile cu privire la acest proiect, publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, pot fi făcute până pe 16 ianuarie.

Citit 457 ori Ultima modificare Duminică, 08 Ianuarie 2023 16:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.