Cu 20 de procese pe rol, podul de la Brăila ar putea fi deschis la primăvară

Cu 20 de procese pe rol, podul de la Brăila ar putea fi deschis la primăvară
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Brăila, că în prezent sunt peste 20 de procese pe rol cu constructorul podului suspendat peste Dunăre, acesta fiind acţionat în instanţă de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru nerespectarea mai multor clauze din contract.

Legat de hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care CNAIR a fost obligată să plătească aproximativ 6 milioane de euro despăgubiri către constructorul italian al podului de la Brăila, Webuild, pentru că i-a pus la dispoziție un teren care nu era liber de sarcini, ceea ce a generat întârzieri în realizarea lucrărilor, dar Sorin Grindeanu crede că suma respectivă va fi recuperată din cele peste 20 de procese aflate pe rol.

"O să spun deschis că nu înţeleg acea apucătură a CNAIR, istorică. În momentul în care predai un amplasament, sarcina ta, a CNAIR, este să îl predai liber de sarcini şi cine a câştigat să poată să îşi facă lucrarea. În momentul în care îl predai, dar nu îl predai, că mai există nişte linii de înaltă tensiune, o ţeavă de la Transgaz, în acel moment apar situaţii de acest tip. Dar în contractul pe care l-au semnat nu există niciun fel de clauză să nu fie dat podul în circulaţie, ceea ce nu s-a întâmplat. Şi CNAIR a acţionat în instanţă pe celelalte clauze pe care constructorul nu le-a îndeplinit şi aceste lucruri vor fi clarificate în instanţă. Vor plăti penalităţi așa cum prevede contractul pentru că sunt mult în afara termenelor asumate. Sunt peste 20 de procese pe rol, mi-e greu să fac un calcul, dar în mod sigur se acoperă suma de care vorbeaţi", a spus Sorin Grindeanu.

El a adăugat că, în urma ultimelor discuţii avute cu constructorul, la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai, podul ar putea fi dat în circulaţie, mai întâi pe varianta Măcin.

Citit 916 ori Ultima modificare Vineri, 27 Ianuarie 2023 16:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.