Social-democrații cred că statul trebuie să aibă aeronavă prezidențială

Social-democrații cred că statul trebuie să aibă aeronavă prezidențială
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, relatează Agerpres. „O chestiune pe care statul român, din punctul meu de vedere, trebuie să o rezolve şi îmi asum acest lucru, chiar dacă voi atrage critici. La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia - n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială. Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva", a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că subiectul cumpărării de către stat a unui avion prezidenţial este mai vechi şi „toată lumea a fugit de aşa ceva”, pentru că nimeni nu au vrut să i se reproșeze astfel de cheltuieli. „Eu cred că e necesară această cheltuială. (…) În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider că - sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat - în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus. Nu e aşa", a afirmat Grindeanu și a precizat că pe vremea în care a fost premier a mers în vizite doar cu avioane Tarom.

Și liderul PSD, Marcel Ciolacu, este de acord că a venit momentul ca statul român să aibă o aeronavă prezidenţială. "Eu cred că un stat de mărimea, de pretenţiile şi de poziţia României în interiorul UE şi NATO merită să aibă o aeronavă prezidenţială. Ca să înţelegem foarte clar - aeronavă prezidenţială nu înseamnă că merge numai preşedintele în deplasările externe, ci o aeronavă care se pune la dispoziţia statului român, unde cheltuielile sunt deschise. Aşa consider eu, că a venit momentul să luăm şi această decizie", a afirmat Marcel Ciolacu.

Declarațiile celor doi social-democrați au fost făcute în contextul în care boardingpass.ro a publicat pe pagina de Facebook imagini cu aeronava închiriată de Administrația Prezidențială pentru a-l transporta pe președintele Klaus Iohannis în Japonia.

Citit 449 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Martie 2023 17:10

1 comentariu

  • postat de Das
    Miercuri, 08 Martie 2023 18:01
    89.136.7.***
    Nu aveti voi fata de aeronava prezidentiala bai plagiatorilor si hotillor care ati furat tara asta de 30 ani !! Cat tupeu sa aveti? Ati rezolvat toate problemele din tara asta si va trebuie aeronava prezidentiala? Crezi ca aia din vest nu stiu cine sunteti voi?! Ati rezolvat problema taierii padurilor? Au toate satele si comunele apa si canalizare? Mai sunt wc-uri in curte ? Ati asfaltat in cartiere? Mai sunt gropi pe sosele?
    Are populatia ce manca? Suntem tara cu cei mai multi analfabeti ! Ati rezolvat problema asta? Daca da atunci sa vreti aeronava prezidentiala !!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.