Klaus Iohannis: „Nu se impun concedieri și tăieri de salarii”

Klaus Iohannis: „Nu se impun concedieri și tăieri de salarii”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că, atâta timp cât mai are un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii în sistemul bugetar, după ce a fost întrebat dacă situaţia economică în care este România impune tăieri de salarii şi concedieri în sistemul bugetar.

"Este, într-adevăr, o discuţie în spaţiul public, care, după părerea mea, a luat-o într-o direcţie complet greşită. Situaţia economică în România este bună. Avem creştere economică, avem dezvoltare, cu toate că suntem în mijlocul mai multor crize generate în principal de războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. În acelaşi timp, România dispune de oportunităţi imense de a obţine bani europeni. Acum ceva vreme, când s-au negociat fondurile europene şi fondurile pentru PNRR, am fost cu o echipă la Bruxelles, unde am negociat patru zile şi patru nopţi şi am obţinut atunci 80 de miliarde de euro. Treaba Guvernului este să creeze cadrul pentru ca aceşti bani să fie atraşi în folosul românilor. Se pare că atunci când s-a construit bugetul pentru anul în curs a existat o oarecare supraevaluare a capacităţilor de colectare. (...) Însă nu există nicio gaură şi nu există nicio perspectivă tristă. Trebuie corectate lucrurile pe colectare şi pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiţi mai judicios. Nu este nevoie de tăieri. Atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus, şi cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii", a spus Klaus Iohannis, la Constanţa.

El a adăugat că ideea sa şi a coaliţiei nu este "să băgăm România în vreun scenariu de austeritate", pentru că s-a dovedit, în perioada 2008-2010, că austeritatea nu este o soluţie. "Sper să reţină bine toţi politicienii şi cvasipoliticienii: austeritatea nu este o soluţie. În consecinţă, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu îmi doresc ca, prin dezvoltarea ţării şi prin atragerea de fonduri europene, românii să o ducă mai rău. Este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine şi oricine în spaţiul public spune altceva este în eroare. Nu vor există tăieri de salarii, nu există un astfel de concept la nivelul meu, nici la nivelul coaliţiei. Vreau să fie înţelese aceste lucruri, mai ales acum în pragul sărbătorilor. Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum, în prag de sărbătoare, este să îşi facă românii griji că li se taie salariile sau că vor fi daţi afară. Nu vor fi daţi afară şi nu se taie salariile. Oricine afirmă altceva greşeşte", a conchis președintele.

Citit 618 ori Ultima modificare Joi, 13 Aprilie 2023 17:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.