Dosare cu șină pentru Casa Verde și taxe aduse cu plăsuța la ANAF

Dosare cu șină pentru Casa Verde și taxe aduse cu plăsuța la ANAF
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Serviciile fiscale municipale şi orăşeneşti se confruntă cu un aflux de sute de mii de oameni care vin să-şi ia un certificat de atestare fiscală pe persoană fizică, pentru că se vor depune dosare pentru Casa Verde, deşi vorbim deja de doi ani de digitalizare, a afirmat marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuş.

"Să vă dau un exemplu şi poate dacă este cineva de la Mediu se va supăra pe mine, dar asta e viaţa, nu e singurul care se supără pe mine. Se depun dosare pentru acele panouri fotovoltaice, Casa Verde. Nu vă supăraţi, vorbim deja de doi ani de zile de digitalizare şi avem în serviciile fiscale municipale şi orăşeneşti un aflux de sute de mii de oameni care vin să-şi ia un certificat de atestare fiscală pe persoană fizică. Trebuie să facă acelaşi lucru şi la primărie, pentru că onor cei de la Mediu au pus cerinţe ca să aibă la dosar formatul ăla, hârtia aia veche. Păi, oameni buni, vrem să ne digitalizăm, vrem să facem nişte paşi înainte. Sunt sute de mii de oameni, pentru vreo 70.000 de proiecte, când foarte bine prin PatrimVen puteau direct să ia şi nu mai aveau acest lucru", a precizat Heiuş, la conferinţa CursDeGuvernare "Monitorul digitalizării şi ecosistemul IT din România".

PatrimVen este un depozit electronic, administrat de Ministerul Finanţelor, ce conţine informaţii şi documente, colectate de la autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public din administraţia publică centrală/locală sau de la contribuabili/plătitori, care sunt furnizate acestor autorităţi/instituţii prin acest sistem.

În context, şeful Fiscului a dat exemplul colaborării cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în cazul cardurilor sociale, unde nimeni nu a fost nevoit să meargă să solicite adeverinţă, însă, a arătat că deşi au apărut legi în care se spune fără dosar cu şine, anumite autorităţi solicită încă acest dosar.

În plus, Lucian Heiuș este intrigat de faptul că 20% din impozite şi taxe încă se plătesc stând la coadă în data de 25 ale lunii. ”Oameni buni, 20% din impozite şi taxe încă se plătesc cu plăsuţa stând la coadă în data de 25, [oamenii]fiind şi supăraţi că stau la coadă. Educaţia financiară este foarte importantă şi noi încercăm şi aici să facem nişte paşi. De asta am spus despre modernizarea ANAF, nu doar digitalizare, informatizare", a subliniat şeful Fiscului.

Pe de altă parte, acesta consideră că ANAF se modernizează, iar instituţia are în derulare multe programe şi proiecte pe segmentul de digitalizare şi informatizare, majoritatea cu finanțare prin PNRR.

Citit 592 ori Ultima modificare Marți, 16 Mai 2023 16:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.