Sindicatele din penitenciare: „«Naţi» învăţat nimic din greşelile trecutului”

Sindicatele din penitenciare: „«Naţi» învăţat nimic din greşelile trecutului”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii din penitenciare au protestat, miercuri, în faţa sediilor centrale ale PNL și PSD, faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul intenţionează să le adopte. 

"Ordonanţa de austeritate pe care vrea să o emită Guvernul actual duce în colaps cel puţin Poliţia Română, pe care o reprezint", a spus vicepreşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor Sidepol, Gabriel Gârniţă. El a adăugat că MAI are un deficit de aproximativ 30.000 de angajaţi. "Dacă aceste funcţii s-ar radia, (...) nu vom mai avea posibilitatea să reducem acest deficit mai ales în contextul în care la şcolile de poliţie şi Academia de Poliţie procentul de ocupare a funcţiilor a fost undeva la 50% din cele scoase la concurs, prin urmare, nimeni nu mai este atras să vină în acest sistem şi aceşti guvernanţi nu fac nimic altceva decât să adâncească acest deficit. În momentul de faţă un poliţist lucrează pentru patru-cinci colegi care lipsesc din sistem pe o salarizare de mizerie, cu o predictibilitate privind legea pensiilor care nu mai poate fi luată în calcul”, a afirmat Gârniţă.

Poliţiştii de penitenciare au venit cu vuvuzele şi au afişat mesaje precum: "Ne «luaţ» pâinea de la gură", "«Trataţine» cu respect! «V-ă» custodiem foştii colegi de partid corupţi care «iau» furat pe români", "PNL=PSD=Austeritate. «Naţi» învăţat nimic din greşelile trecutului. Austeritate=Traian Băsescu&Emil Boc. Austeritate=moştenirea şi destinul PDL". Ei au legat franzele de gardul sediului central al PNL. Protestatarii au explicat că au ales să scrie cuvintele din ghilimele incorect, pentru ca mesajele să fie înţelese de "plagiatorii şi politicienii care au terminat facultatea înaintea liceului".

Citit 458 ori Ultima modificare Miercuri, 09 August 2023 15:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.