Administratorii firmei de GPL din Crevedia, Flagas SRL, Ionuț Doldurea (fiul primarului din Caracal) și Cosmin Stîngă, au afirmat, luni, într-un comunicat remis presei, că înțeleg, "devastați, încercarea extremă prin care trec atât de multe familii" și speră să nu fie "descalificați în străduința asumată de a o alina". Ei precizează că vor fi rezervați în comunicări, inclusiv din cauza procedurilor penale, potrivit G4Media. Cifra de afaceri a firmei Flagas SRL în anul 2022 a fost de peste jumătate de miliard de lei, mai precis 595 milioane de lei, iar profitul din același an s-a cifrat la 32 milioane de lei. Potrivit primarului din Crevedia, firma funcționa chiar și după ce avizul îi fusese retras.
În paralel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa respinge informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi avut cunoştinţă despre activităţile economice desfăşurate de administratorul staţiei GPL din Crevedia şi atrage atenţia că nu a fost sesizat despre operaţiunile comerciale desfăşurate de către operator. Potrivit IPJ Dâmboviţa, din anul 2020, momentul în care societatea care administra staţia GPL nu a mai deţinut autorizaţie de securitate la incendiu şi a fost nevoită să declare închiderea punctului de lucru din localitate, nu a fost înregistrată nicio sesizare legată de activitatea acesteia.
IPJ Dâmboviţa respinge în acelaşi timp informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora maşini de poliţie neinscripţionate ar fi fost utilizate în proximitatea staţiei GPL, fapt din care ar fi rezultat că autorităţile aveau cunoştinţă despre operaţiunile comerciale desfăşurate de agentul economic. "De asemenea, încă din anul 2022, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a dispus ca aparatele folosite pentru măsurarea vitezei de deplasare şi supraveghere a traficului rutier să fie utilizate doar din autospecialele de poliţie inscripţionate, astfel că nu se confirmă afirmaţiile referitoare la faptul că o autospecială neinscripţionată ar fi acţionat în proximitatea imobilului din localitatea Crevedia", a mai transmis IPJ Dâmboviţa, citat de Agerpres.
În urma dublei explozii de sâmbătă seară de la Crevedia, trei dintre victime sunt în continuare în stare critică, fiind internate la Spitalul Clinic de Urgență București (doi pacienți), respectiv, Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar Arseni" (un pacient). Alți 12 pacienți au fost transferați până luni după-amiază la spitale din afara țării (Austria, Belgia, Germania și Italia), iar bilanțul deceselor rămâne de două persoane.