România a beneficiat de 64 miliarde de euro din fonduri europene

România a beneficiat de 64 miliarde de euro din fonduri europene
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Premierul Marcel Ciolacu a transmis joi un mesaj cu ocazia Zilei Europei, arătând că după aderarea la UE România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care i-a primit în plus faţă de suma totală cu care a contribuit la bugetul UE.

El a menţionat că statutul de membru al Uniunii Europene oferă ţării noastre "perspective concrete de dezvoltare durabilă şi coeziune" în plan economic şi social.

"Privind retrospectiv, în anii care au trecut de la aderarea noastră, România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene, bani pe care ţara noastră i-a primit în plus faţă de suma totală cu care a contribuit la bugetul UE. Această balanţă pozitivă a crescut constant în ultimii doi ani în favoarea unor proiecte de infrastructură de transport, de digitalizare, medicală, educativă şi de mediu, investiţii menite să aducă dezvoltare şi prosperitate pentru cetăţeni şi societate", a precizat Ciolacu, potrivit unui comunicat transmis de Guvern.

El a menţionat că românii care vor vota la europarlamentarele din 9 iunie vor consolida statutul României de stat "puternic ataşat" valorilor europene.

"Aspiraţiile generaţiei contemporane naşterii proiectului european au fost împlinite de cei care au luptat pentru libertatea României în decembrie 1989 şi vor fi duse mai departe de tinerii născuţi în perioada în care ţara noastră se bucură deja de statutul de stat european şi membru al NATO, cea mai sigură alianţă din istorie", a afirmat prim-ministrul.

Ciolacu a subliniat că Ziua Europei este dedicată momentului de început al unui proiect "menit să aducă pace, stabilitate şi prosperitate economică pe un continent care se vindeca în anii 1950 de rănile" a două războaie mondiale.

"După decenii de dictatură, România a aderat în 2007 la familia Uniunii Europene, un statut dorit şi meritat de români. Pentru că am ales o Românie puternic ancorată în valorile democraţiei şi într-o societate coezivă şi prosperă. Reformele profunde demarate de atunci la nivel instituţional şi al întregii societăţi trebuie consolidate şi protejate în continuare, aşa cum trebuie valorificate oportunităţile ce decurg din statutul pe care îl avem acum", se arată în mesajul premierului.

Totodată, ziua de 9 mai marchează şi finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Premierul atrage atenţia asupra faptului că "ameninţările de securitate" actuale trebuie gestionate cu responsabilitate şi înţelepciune.

"Marcăm în aceste zile şi încheierea celui mai amplu şi devastator conflict din istoria omenirii, al Doilea Război Mondial, în 1945. Ameninţările de securitate continuă să existe, în forme din ce în ce mai complexe. Suntem datori să le gestionăm cu responsabilitate şi înţelepciune pentru generaţiile actuale şi viitoare, care îşi doresc să trăiască în pace, democraţie şi prosperitate", precizează premierul.

Citit 317 ori Ultima modificare Joi, 09 Mai 2024 17:59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro