Traian Băsescu își cere înapoi privilegiile de fost președinte

Traian Băsescu își cere înapoi privilegiile de fost președinte
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 reiau joi, 9 octombrie, procesul în care Traian Băsescu solicită restituirea beneficiilor de fost șef al statului, pierdute după ce, în 2022, a fost declarat colaborator al Securității, conform Digi24.

Fostul președinte a dat în judecată Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), cerând să-i fie redat dreptul de a folosi gratuit o locuință de protocol pe viață, precum și celelalte avantaje aferente funcției.

Procesul fusese suspendat în așteptarea deciziei Curții Constituționale, care, în iulie 2025, a stabilit că modificările legislative prin care i-au fost retrase aceste beneficii sunt neconstituționale.

Astfel, Băsescu poate beneficia din nou de o locuință de protocol cu birou, consilier și secretar, de o indemnizație lunară de 75% din salariul președintelui în funcție, protecție permanentă asigurată de SPP și folosința gratuită a unei mașini de serviciu.

Guvernul a confirmat la începutul lunii august că RA-APPS i-a atribuit o vilă în nordul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale privind foștii șefi de stat.

Citit 611 ori Ultima modificare Joi, 09 Octombrie 2025 16:44

1 comentariu

  • postat de Borșan
    Joi, 09 Octombrie 2025 17:13
    5.13.144.***
    Curtea Constituțională este cea mai de joasă speță, TOȚI au fost și ei colaboratori cum drea kului să nu țină cu PETROV, cea mai mare OTREAPĂ de pe pămînt! IA DE LA BĂSESCU !!! No coment!!
    1
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.