Nicușor Dan continuă consultările cu magistrații

Nicușor Dan continuă consultările cu magistrații
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți seară, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Paris, că va continua discuțiile cu magistrații, în contextul crizei din sistemul judiciar. Șeful statului a precizat că mai are de discutat cu aproximativ 30 de judecători și procurori care și-au exprimat dorința de a-și prezenta punctele de vedere, întâlnirile urmând să aibă loc pe parcursul lunii ianuarie, scrie Digi24.

Tot în cursul aceleiași luni ar putea fi organizat și referendumul anunțat anterior privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit președintelui, detaliile legate de această consultare vor fi stabilite în primele zile ale anului. „Consultarea magistraților o vom face. Stabilim acum detaliile și, cel mai probabil, referendumul va avea loc în ianuarie”, a afirmat Nicușor Dan.

Întrebat dacă intenționează să participe la o ședință a CSM, președintele a confirmat această posibilitate, precizând însă că așteaptă anumite date suplimentare înainte de a face acest pas.

Surse din cadrul Administrației Prezidențiale au declarat că principala nemulțumire semnalată de cei aproximativ 1.000 de magistrați care au răspuns invitației la consultări vizează instabilitatea statutului profesional. De asemenea, mulți dintre aceștia reclamă lipsa unor lideri care să le reprezinte interesele. În prezent, se lucrează la pregătirea buletinelor de vot pentru referendumul anunțat, iar, cu acordul magistraților, ar putea fi făcute publice fragmente din scrisorile transmise președintelui.

Reamintim că, pe 21 decembrie, Nicușor Dan a anunțat inițierea unui referendum intern în rândul magistraților, cu întrebarea dacă CSM acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului. Inițiativa a fost criticată de Opoziție, care a catalogat-o drept neconstituțională și a anunțat demersuri pentru suspendarea președintelui.

Citit 520 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Ianuarie 2026 15:28

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro