Cine apasă pe trăgaci

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Greu de imaginat ce a fost în mintea soldatului american care a ucis „16 civili afgani, între care nouă copii şi trei femei”. A plecat din unitate şi a început să tragă pur şi simplu, de nebun. Tocmai el, cel care ar fi trebuit să aducă pacea pe acel tărâm al infinitelor conflicte.

Credeţi că mai servesc la ceva scuzele lui Barack Obama?! Sunt total neinteresante pentru rudele celor decedaţi, dar şi pentru poporul afgan, condus de Hamid Karzai.

Parlamentul afgan cere acum ca cei care se fac vinovaţi de vărsarea de sânge să fie judecaţi în cadrul unui proces public în Afganistan. Probabil, din acest punct, americanii vor schimba macazul, după cum sunt obişnuiţi. Vor uita şi de scuzele pe care Barack Obama le-a prezentat. Cel mai sigur, îl vor aduce pe soldatul-criminal cu primul avion în SUA. Bineînţeles, cu asigurările de rigoare. Care vor suna cam aşa: poporul afgan să stea liniştit, justiţia americană îl va judeca pe militar. Vă sună cunoscut? O situaţie similară s-a produs chiar pe teritoriul ţării noastre, în cazul Teo Peter. Noi am rămas cu mortul, ei nesancţionaţi. Astfel, afganii pot să-şi ia gândul că cineva va plăti pentru masacrul de duminică.

Şi de aici ajungem la problema care a stat ieri pe buzele mai marilor capi europeni. Când se retrag trupele forţei NATO din acele teritorii? Pentru că e clar, de restabilit liniştea şi pace nu vor reuşi, ba mai mult, complică situaţia!

Fără supărare şi pentru armata română, dar ce căutăm noi acolo? Nu ar fi fost mai utili militarii la deszăpezitul sutelor de localităţi îngropate de munţii de zăpadă?! Cu siguranţă miile de români sinistraţi i-ar fi apreciat mai mult pe soldaţi dacă le-ar fi dat o mână de ajutor, decât pentru ceea ce fac ei acum în Afganistan sau în alte „teatre de operaţiuni”. E adevărat, dacă rămâneau în ţară nu ar fi câştigat banii pe care îi primesc pentru curăţatul pământurilor aride de obuze şi bombe. Nu îi judecă nimeni pentru că au plecat din convingeri materiale, fiecare e liber să aleagă calea pe care şi-o doreşte în viaţă, dar nici statuie nu le putem face pentru implicarea într-un conflict care nu ne aparţine. Putem doar să spunem că se supun ordinelor, iar în armată ordinele nu se discută, se execută.

Citit 7426 ori Ultima modificare Luni, 12 Martie 2012 19:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.