Mariana Constandache

Mariana Constandache

Sute de şoferi au încălcat legea în noaptea europeană fără accidente

Luni, 22 Octombrie 2012 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Noaptea de sâmbătă spre duminică nu a fost deloc una liniştită pentru echipajele rutiere din Galaţi, dar nici pentru şoferii determinaţi de diverse motive să se urce la volan la ore "mici". În cadrul acţiunilor care s-au derulat la nivel naţional sub egida "Noaptea europeană fără accidente", poliţiştii au încercat să-i convingă pe participanţii la trafic să circule prudent şi să evite implicarea în orice împrejurări care pot favoriza evenimente rutiere. Pentru mulţi ...

Un bărbat din Cavadineşti a murit subit în mijlocul drumului

Vineri, 19 Octombrie 2012 17:05 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat în vârstă de 65 de ani din Cavadineşti a murit subit joi seara, în timp ce se îndrepta spre casă cu căruţa. Omul a căzut ca secerat din atelaj, echipajul de ambulanţă solicitat să intervină pentru a-i acorda primul ajutor nemaiputând să facă nimic pentru el. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, specialiştii concluzionând că victima, cunoscută de altfel cu antecedente cardiace, a făcut un stop cardiac. ...

Închideţi bine uşa când plecaţi de acasă! Hoţii "toacă" prada la foc automat

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Trei bărbaţi din Independenţa şi-au lăsat o consăteancă fără economii, în timp ce aceasta era plecată de la domiciliu pentru câteva zile. Femeia, în vârstă de 69 de ani, a făcut şocanta descoperire când s-a întors acasă şi a constatat că îi lipseau 2.200 de lei şi 500 de euro. A cerut ajutorul poliţiştilor din comună, spunându-le că banii i-au dispărut în intervalul 14-18 octombrie. În urma investigaţiilor, oamenii legii au dat de urma a trei suspecţi, toţi din ...

Incredibil, dar adevărat! Vezi ce le-au spus doi tineri din Tecuci jandarmilor care i-au prins furând cosmetice dintr-un supermarket

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi adolescenţi din Tecuci au dat de necaz în urma unei vizite la un supermarket din localitate, de unde s-au aprovizionat din belşug cu produse destinate îngrijirii corporale. Alexandru şi Cristian, ambii în vârstă de 17 ani, au fost opriţi la ieşirea din magazin de agenţii de pază, alături de care şi-au făcut apariţie, în scurt timp, şi jandarmii. Aceştia din urmă i-au percheziţionat pe cei doi clienţi, scoţând la iveală din hainele acestora mai multe cosmetice pe care ...

Notăriţa tranzacţiilor dubioase s-a mutat la Galaţi, după o serie de mari tunuri imobiliare

Luni, 22 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Notarul Zâna Barău s-a asociat recent cu colega sa de breaslă Mihaela Munteanu, urmând ca, oficial, să activeze în cadrul unui birou notarial din municipiul Galaţi * De numele notăriţei care timp de şapte ani a activat la Bereşti se leagă o serie de afaceri extrem de controversate, cea mai mare fiind, de departe, tunul imobiliar „Hortigal”, soldat cu un prejudiciu de 40 de milioane de euro De câteva zile, oraşul Bereşti a rămas, oficial, fără singurul notar din local ...

Cercetaţi penal pentru că au spart un magazin ca să fure de-ale gurii

Vineri, 19 Octombrie 2012 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi bărbaţi din Buciumeni riscă puşcăria după ce au încercat să facă rost de cele necesare supravieţuirii prin mijloace deloc legale. La această concluzie au ajuns poliţiştii din comună, alertaţi într-una din dimineţile trecute de patroana unui magazin din localitate, care le-a spus că în cursul nopţii precedente persoane necunoscute îi sustrăseseră din magazin produse alimentare şi nealimentare în valoare de 1.000 de lei. În urma cercetărilor, poliţiştii au ajuns la ...

Hoţii de bijuterii atacă în serie! Vezi câte victime a făcut cel mai nou cuplu de tâlhari reţinut de poliţişti

Joi, 18 Octombrie 2012 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Cel mai recent "cuplu" care a acţionat în ultima perioadă pe teritoriul municipiului Galaţi, vizând femeile purtătoare de bijuterii, a fost reţinut zilele trecute de poliţiştii de la Investigaţii Criminale. Oamenii legii, sesizaţi încă de pe 7 octombrie de o bătrânică de 78 de ani, care anunţa că un tânăr i-a smuls lanţul de aur de la gât în timp ce se afla pe stradă, au demarat o serie de verificări, care i-au condus pe urmele unui adolescent de 18 ani din Galaţi, prin ...

Aterizare cu parfum de puşcărie! Gestul ruşinos al unui gălăţean care abia s-a întos din străinătate

Vineri, 19 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat din Galaţi a avut neşansa ca imediat după ce a coborât din avion să ajungă pe mâna poliţiştilor de la Otopeni. Factorul care în numai câteva minute i-a schimbat traseul bărbatului a fost unul cu iz de parfum şi alcool, lucruri care i-au atras atenţia omului abia întors de la Praga. Împreună cu un alt individ cu care călătorise, gălăţeanul, pe nume Vasile A., de 39 de ani, a dat o raită pe la un magazin din incinta aeroportului. De acolo cei doi au luat, fără s ...

Italieni acuzaţi de braconaj după ce au vânat un iepure la Hanu Conachi

Joi, 18 Octombrie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Patru cetăţeni italieni şi un angajat al Ocolului Silvic Hanu Conachi s-au ales cu dosar penal după ce au fost depistaţi pe un fond de vânătoare din localitate. Poliţiştii Secţiei 3 Rurală Lieşti, cei care i-au surprins pe vânători, au constatat că aceştia aveau autorizaţie legală pentru păsări, numai că, la verificarea autoturismului cu care vânătorii se deplasau, au descoperit în portbagaj un iepure împuşcat. Cele cinci persoane sunt cercetate pentru braconaj. ...

Neatenţia costă! O patroană de magazin sătesc a rămas cu buza umflată după ce a uitat banii pe tejghea

Joi, 18 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă de 35 de ani a dat de necaz la Tămăoani, după ce a avut nefericita inspiraţie să pună mâna pe nişte bani care nu i se cuveneau. Femeia se afla într-un magazin în care intrase, chipurile, ca să cumpere câte ceva de-ale gurii. Într-un moment în care vânzătoarea, care este şi proprietara magazinului, căuta cele cerute de clientă, aceasta a pus mâna pe 300 de lei aflaţi pe tejghea şi dusă a fost. Poliţiştii, sesizaţi pe 112, au dat rapid de urma clientei ho ...