Marian Săvăstru

Marian Săvăstru

Oţelul – Petrolul, cu arbitru din Bucureşti la centru

Joi, 18 Aprilie 2013 11:49 | Publicat în SPORT
Comisia Centrală a Arbitrilor a desemnat brigada arbitrilor pentru meciul din această seară, Oţelul – Petrolul, în turul semifinalei Cupei României. Centralul partidei a fost ales bucureşteanul Radu Petrescu, iar acesta va fi asistat de Aurel Oniţa din Constanţa şi Vasile Marinescu din Bucureşti. Rezervă va fi Sebastian Colţescu din Craiova. Radu Petrescu a mai arbitrat o singură dată pe Oţelul în actualul sezon, chiar în prima etapă, în victoria, scor 2-1, la Iaşi, cu CSM ...

Fanii se mobilizează pentru meciul de Cupă: „Cu toţii în Peluză!”

Miercuri, 17 Aprilie 2013 21:39 | Publicat în SPORT
Suporterii Oţelului de la Peluza Nord îşi doresc ca echipa favorită să fie susţinută într-un număr cât mai mare la meciul sezonului cu Petrolul, de mâine seară. Astfel, „ultraşii” au emis un comunicat prin care îi îndeamnă către stadion şi mai ales către Peluză pe toţi cei ce vibrează la culorile roş-alb-albastre. „Sunteţi aşteptaţi cu toţii să faceţi parte din Peluza Nord la meciul sezonului cu Petrolul, pentru a ne conduce echipa către calificare. Trebuie s ...

Biletul zilei: Speranţe de oţel

Joi, 18 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
A fost plin de surprize marţi seară, când am pierdut la biletul zilei pe mâna unor echipe cu nevoie disperată de puncte. Verona a pierdut şansa să urce pe loc de promovare după ce a remizat, scor 0-0, cu modesta Cittadella, iar Nottingham şi-a compromis şansa de play-off după înfrângerea pe terenul echipei în cea mai slabă formă, Middlesborough. Legia Varşovia a fost serioasă, a câştigat returul cu Wisla, scor 2-1, Birmingham a câştigat la Bristol, unde jucasem prudent (X2) ...

S-au stabilit data şi locul de disputare a finalei Cupei României

Miercuri, 17 Aprilie 2013 17:00 | Publicat în SPORT
uFederaţia Română de Fotbal a stabilit în cadrul şedinţei de astăzi datele şi locurile de disputare pentru finala Cupei României şi pentru Supercupă. Astfel, finala Cupei, competiţie în care a rămas şi Oţelul printre semifinaliste, va avea loc pe 1 iunie, pe „Arena Naţională”. Tot pe stadionul din Bucureşti se va disputa şi Supercupa, duelul dintre câştigătoarea Cupei României şi învingătoarea din Liga I, pe 10 iulie.Oţelul va evolua pe teren propriu în manşa tu ...

În această seară, la Galaţi: Meciul sezonului pentru Oţelul

Joi, 18 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
Trupa lui Grigoraş se află în faţa celui mai important meci din actualul sezon, turul semifinalei Cupei României, cu Petrolul   Atmosfera de mare meci a cuprins din nou Galaţiul înaintea partidei din această seară împotriva Petrolul. Şansa Oţelului de a pune mâna pe singurul trofeu intern care-i lipseşte din vitrină a amplificat la cote maxime importanţa turului semifinalei Cupei României, meci aşteptat tot sezonul de fanii gălăţeni, dar stricat de ultimele decizii ...

Teste de fidelitate: Conducerea Oţelului face experimente cu preţul biletelor la meciul sezonului

Miercuri, 17 Aprilie 2013 14:55 | Publicat în SPORT
Narcis Răducan, managerul general al FC Oţelul, a declarat că prin mărirea preţului tichetelor la jocul cu Petrolul de mâine seară va fi şi o evaluare de ataşament a suporterilor faţă de club. „A fost decizia clubului de a stabili costul biletelor. Preţurile sunt mai mici decât la meciul cu Steaua şi sperăm să avem un stadion plin. Există suficiente puncte de atracţie pentru jocul cu Petrolul, mai ales că nu s-a mai disputat de mult o semifinală de Cupa României la Galaţ ...

Biletul zilei: O zi de făcut bani

Miercuri, 17 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
După ce ne-a tot ajutat până acum să încasăm bani de pe urma meciurilor echipei sale, Dorinel Munteanu a pierdut împreună cu echipa, Mordovia, partida decisivă cu Alania, scor 1-3, după un meci nebun. Nici FC Vaslui n-a ştiut să profite de absenţele importante din tabăra Braşovului şi a remizat, scor 1-1. Grecii au fost singurii care ne-au respectat predicţia, 0-0 la Egotelis, după ce am mizat pe sub trei goluri.   BILETUL ZILEIInter – AS Roma peste 2,5 goluri (cotă 1,6 ...

Programul etapei a XXVIII-a. Oţelul va juca tot într-o zi de luni, acasă, contra Concordiei Chiajna

Marți, 16 Aprilie 2013 14:30 | Publicat în SPORT
Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul etapei cu numărul 28 a Ligii I. În această rundă, Oţelul va evolua pe teren propriu contra celor de la Concordia Chiajna, prima echipă aflată sub linia retrogradării. Partida este programată luni, 29 aprilie, de la ora 19.00 şi va fi transmisă în direct de DigiSport 1. Meciul cu Chiajna este al treilea programat într-o zi de luni din ultimele patru partide disputate de gălăţeni. Până la duelul cu echipa antrenată de Ilie Stan, ...

UPDATE Meciul sezonului pentru Oţelul: Bilete mai scumpe la duelul cu Petrolul!

Luni, 15 Aprilie 2013 20:24 | Publicat în SPORT
UPDATE: În urma nemulţumirii suporterilor manifestată în mediul online, FC Oţelul a mai redus din tarifele anunţate iniţial. Astfel, un bilet la tribuna I va costa 40 de lei, unul la tribuna II - 25 de lei, iar la peluze 16 lei. În mod neaşteptat, a fost mărit preţul biletelor pentru cel mai important meci al sezonului, turul semifinalei cu Petrolul de joi seară, ora 20.30. Astfel, un tichet la tribuna I a crescut de la 15 (cat era la un meci obisnuit pe teren propriu) la 50 de lei, ...

Emulaţie la cote maxime: Oţelul se pregăteşte de meciul sezonului

Marți, 16 Aprilie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
Toată suflarea „oţelară” a intrat în febra jocului cu Petrolul de joi seară din semifinalele Cupei României, ultima şansă a roş-alb-albaştrilor de a fi prezenţi sezonul următor în cupele europene   La aproape doi ani distanţă de la „finala campionatului” cu Timişoara, Galaţiul fotbalistic se pregăteşte din nou de un meci mare, în care îşi pune la bătaie mândria, valoarea şi viitorul european. Jucătorii, staff-ul tehnic, oficialii şi suporterii Oţelulu ...
Pagina 73 din 131