Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Centru de monitorizare a exploziilor nucleare

Luni, 04 Iulie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a început monitorizarea 24 de ore din 24 pentru detectarea exploziilor nucleare, la un centru inaugurat recent, a anunţat luni Ministerul Apărării rus, transmite Interfax. Centrul, care a fost deschis la 1 iunie, are ca sarcină să identifice sursele "perturbărilor geofizice" provocate de om, precum şi ale exploziilor nucleare. De la invadarea Ucrainei de către Rusia, relaţiile dintre Moscova şi Occident au devenit din ce în ce mai tensionate, fiind tot mai des evocat riscul unu ...

Represiune a protestelor din Karakalpakstan

Luni, 04 Iulie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Autorităţile din Uzbekistan au anunţat luni că 18 oameni au fost ucişi în timpul protestelor din provincia Karakalpakstan, soldate şi cu sute de răniţi şi 516 arestări, transmite Reuters. Manifestaţiile au izbucnit săptămâna trecută, ca reacţie la planurile de restrângere a autonomiei provinciei. Forţele de securitate care au intervenit pentru dispersarea demonstranţilor i-au eliberat între timp pe mulţi din cei reţinuţi sâmbăta trecută, a anunţat biroul de presă al ...

SUA întăresc cooperarea militară cu Japonia și Coreea de Sud

Luni, 04 Iulie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coreea de Nord a criticat noul acord încheiat între SUA, Coreea de Sud și Japonia, care presupune întărirea cooperării militare între cele trei țări, susținând că înțelegerea face parte parte din planul americanilor de a crea o alianță militară tip NATO în regiune, informează CNN. "Situația curentă arată că scopul real al zvonurilor răspândite de SUA este oferirea unui motiv de a-și asigura supremația militară în regiunea Asia-Pacific", potrivit Ministerului de Exter ...

Peste 10.000 de locuitori din Mariupol, prizonieri în lagărele rusești

Luni, 04 Iulie 2022 16:30 | Publicat în Război în Ucraina
Peste 10.000 de locuitori ai oraşului-port ucrainean Mariupol, aflat sub ocupaţie rusă, se află în prezent în închisori sub controlul autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD), ale cărei autorităţi proruse le-au înlocuit pe cele ucrainene, a transmis luni EFE. Aceste informaţii au fost date publicităţii duminică noapte pe Telegram de către primăria din Mariupol, ai cărei edili se află în exil, şi au fost preluate luni de agenţiile de presă ucrainene. ''Rezidenţi c ...

Casă pentru trei copii orfani de mamă

Marți, 05 Iulie 2022 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Prin ajutorul preoților și al credincioșilor din Brăhășești, trei copii dintr-o familie nevoiașă au fost ajutați să treacă mai ușor peste marea suferință prin care au trecut după ce, la începutul acestui an, și-au pierdut mama în urma unei boli necruțătoare. Întrucât cei trei copii, două fete şi un băiat, locuiau împreună cu tatăl lor într-o casă din paiantă, foarte degradată, preotul din comunitate a reuşit cu sprijinul credincioșilor din zonă să se mobilize ...

Sute de credincioși, la sărbătoarea hramului de la Mănăstirea Toflea

Marți, 05 Iulie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Mănăstirea Toflea din judeţul Galaţi și-a sărbătorit sâmbătă, 2 iulie, unul dintre ocrotitorii spirituali – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1456-1504) și mare ctitor de lăcașuri sfinte. Existența unui schit în sihăstria Buciumenilor, la confluența judeţelor Galaţi, Vrancea şi Vaslui, datează încă din secolul al XVII-lea, dar actualul așezământ monahal, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi ”Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, a fos ...

Concert dedicat Zilei Dunării la Muzeul Eparhial

Marți, 05 Iulie 2022 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost duminică, 3 iulie, gazda concertului vocal-simfonic ”Rapsodia Dunării”, eveniment dedicat marcării Zilei Internaționale a Dunării. Manifestarea devenită deja tradițională a fost rodul colaborării dintre Muzeul Eparhial și Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard“ din Galaţi. ”Concertul s-a desfăşurat în cadrul natural din Parcul Muzeului eparhial şi a fost susţinut de orc ...

Efectele războiului din Ucraina, contracarate cu fonduri europene

Vineri, 01 Iulie 2022 09:32 | Publicat în Bani Europeni
România va avea la dispoziție în următorii ani mai multe fonduri europene decât a absorbit din momentul aderării la Uniunea Europeană și până în prezent. Astfel, dacă în ultimii 15 ani România a beneficiat de 60 miliarde de euro din fonduri europene, în următorii șapte ani va avea la dispoziție aproape 80 miliarde de euro, din care 46,4 miliarde de euro prin programele operaționale sectoriale finanțate din bugetul multianual 2021-2027, iar 33,5 miliarde de euro (granturi și ...

Conferință și lansarea de carte "Ascultarea, taina viețuirii în Hristos"

Vineri, 01 Iulie 2022 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Biserica ”Înălţarea Domnului” din cartierul Ţiglina II din municipiul Galaţi a fost, în duminica în care s-a făcut pomenirea Sfinților Români, gazda unei noi manifestări culturale, prilejuite de conferinţa duhovnicească "Ascultarea, taina vieţuirii în Hristos" şi lansarea volumului cu acelaşi titlu. Volumul apărut în acest an la Editura ”Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, îl are ca autor pe părintele protosinghel Hrisostom Ciuciu, asistent univ. dr. la ...

Egiptul a cumpărat mult grâu din România

Joi, 30 Iunie 2022 21:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice în numele statului egiptean, a cumpărat 240.000 de tone de grâu din România. Achiziția face parte dintr-o licitație mai amplă, de 815.000 de tone, ce a cuprins și cantități din Franța și Bulgaria, fiind cea mai mare cantitate cumpărată de statul egiptean în ultimul deceniu. Egiptul este cel mai mare cumpărător mondial de grâu, un produs de bază necesar pentru a m ...
Pagina 301 din 931