
Anca Melinte
Atenţie, şoferi! Circulaţie închisă pe strada 1 Decembrie 1918
Vineri, 06 Noiembrie 2015 12:10 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că a fost închisă circulaţia autovehiculelor pe strada 1 Decembrie 1918, pe segmentul cuprins între străzile 9 Mai şi Aurel Vlaicu, pe sensul de mers dinspre Piaţa Energiei spre Micro 40. În zonă au fost identificate probleme privind stabilitatea solului. Societatea Apă Canal intervine pentru remedierea situaţiei apărute şi estimează că lucrările pot dura între 24 şi 48 de ore.Pe toată durata lucrărilor, traficul va fi deviat pe celăl ...
Un gălăţean a primit titlul de întreprinzătorul anului 2015 în Italia
Vineri, 06 Noiembrie 2015 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, la iniţiativa Camera de Comerţ şi Industrie a României în Italia (CCIRO Italia), partenerul de la Roma al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în cadrul ediţiei 2015 a Topului Naţional al Firmelor vor fi premiate, pentru prima dată, trei firme ale unor români din diaspora. Una dintre ele este Danubiana SRL din Ravenna, condusă de gălăţeanul Răducu Nicodim, care primeşte titlul de întreprinzătorul anului 2015 în Itali ...
Politicianu-şi schimbă discursul, dar gândirea, ba!
Vineri, 06 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nu te scuza domnu’ Calimente! N-ai de ce! Vorbesc despre mizeria pe care a împroşcat-o pe cale bucală distinsul politician Mihăiţă Calimente. Întrebat, la România Tv, dacă dacă liberalii vor fi acceptaţi la guvernare, în condiţiile în care oamenii cer plecarea întregii clasei politice, parlamentarul a replicat cu gura plină: "Dacă strada nu ne doreşte pe noi, atunci să îi voteze pe bulgari”. După „emisia” puturoasă lui Calimente, a sărit copreşedinta PNL Alina G ...
Poveşti de viaţă/ O gălăţeancă uimeşte Roma cu goblenurile ei
Vineri, 06 Noiembrie 2015 07:00 | Publicat în DIASPORA
Apreciat de străini şi valorizat la fel ca o pictură, goblenul nu este doar o pânză cusută artistic cu aţa, ci şi cu un fir din sufletul celei care, cu migală şi răbdare, munceşte săptămâni sau chiar luni de-a rândul pentru a-l făuri. Aşa face şi gălăţeanca Anita Nuţu, care a ajuns cunoscută în Roma pentru goblenurile ei, la care trudeşte de 30 de ani. Până acum, gălăţeanca a avut două expoziţii personale, la Roma, una în 2011, cealaltă în 2015 şi a primit ch ...
Un rocker şi un hip hopper din Galaţi fac echipă la X Factor, vineri seară, la Antena 1
Vineri, 06 Noiembrie 2015 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţenii continuă să facă spectacol la Antena 1. În această seară, doi tineri gălăţeni care-şi spun MC & Andrew vor să demonstreze că un rocker şi un hip hopper pot face echipă bună pe scenă. Deşi sunt de diferiţi, atât ca înfăţişare, cât şi ca atitudine, cei doi tineri au ca pasiune comună: muzica. Aceştia vor încerca să le demonstreze lui Horia Brenciu, Ştefan Bănică şi Deliei că o chitară se înţelege de minune cu versurile de rap. Dacă vor reuşi ...
Tichete sociale pentru masa de Crăciun, pentru cei mai săraci gălăţeni. Care sunt condiţiile
Vineri, 06 Noiembrie 2015 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de luni, 9 noiembrie 2015, şi până vineri, 27 noiembrie 2015, cei mai săraci dintre gălăţeni pot depune cereri pentru tichete sociale pentru Crăciun. Dosarele se pot depune în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 8,30 şi 15,00, la cele trei puncte de lucru deschise de Primărie, în funcţie de adresa de domiciliu a solicitantului. Astfel, persoanele care locuiesc în Centru, Port, Valea Oraşului şi Piaţa Centrală p ...
Traseul de tramvai 39, modificat temporar din cauza unei avarii
Joi, 05 Noiembrie 2015 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi anunţă că a fost modificat temporar traseul tramvaiului 39, din cauza unei avarii la conductele de apă, apărută la intersecţia dintre străzile Aurel Vlaicu şi 1 Decembrie 1918. Pe toată durata lucrărilor, traseul 39 (tramvai) circulă pe ruta Micro 19 – strada Oţelarilor – strada Stadionului – Strada Frunzei – strada Gheorghe Asachi – strada Siderurgiştilor – Piaţa Energiei – strada Combinatului – Grupul Şcolar ”Anghel Saligny” ş ...
EFECTUL "COLECTIV"/ Gălăţenii, printre cei 70.000 de oameni care au ieşit ÎN STRADĂ, în România (FOTO)
Joi, 05 Noiembrie 2015 16:15 | Publicat în EVENIMENT
Poreclit umilitor „oraşul roşu”, Galaţiul a intrat, de miercuri seara, în galeria marilor oraşe ai căror locuitori nu se mărginesc doar să stea în casă şi privească protestele altora, transmise la televizor, ci se implică la modul real. Cei peste 3.000 de gălăţeni care au mărşăluit pe străzile Galaţiului au făcut ca, la nivel naţional, numărul protestatarilor să crească la peste 70.000.Dacă în Capitală peste 35.000 de persoane au ieşit în stradă, la Timişoara ...
Cum duci 32 de morţi şi sute de răniţi în derizoriu
Joi, 05 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* S-a-ntors ruleta rusească. 27. 28. 29. 30. 31. 32. Treizeci şi două de morţi pe rugul nesimţirii şi-al veşnicului „las’ că merge şi-aşa!”. Îmi venea să strig: opreşte, Doamne, ruleta asta rusească! Da’ uite că s-a-ntors trăgaciul de partea cealaltă. Şi-mi place să cred că a început numărătoarea inversă pentru cei din cauza cărora s-a petrecut nenorocirea colectivă. Nu vorbesc de moarte ori de răni grave, ci despre demisii. Dar nu de complezenţă sau de circu ...
Poftiţi de vă iubiţi!/ Nea Mărin şi vedetele au muncit pentru nunta de vis a doi gălăţeni (FOTO)
Miercuri, 04 Noiembrie 2015 12:20 | Publicat în SOCIETATE
„Chiar dacă murim, lăsăm vorbă să ne îmbrace pe ea mireasă şi pe mine mire… şi ştim că am fost mire şi mireasă! Să ne cununăm în faţa lui Dumnezeu ar fi extraordinar, dar nu ne permitem… Noi nu am fost niciodată la o nuntă! Doar ce am văzut la emisiunea «Poftiţi de vă iubiţi»”, aşa au mărturisit gălăţenii Marius (Dany) şi Monica Neculine, marţi seara la „Poftiţi de vă iubiţi”, pe Antena 1. Pentru că se iubesc la infinit, pentru că niciunul dintre ...