(!) a fost odată perpendiculară/ – acuma-i ostenită şi străină,
e tot mai înclinată şi amară,/ închide-n ochi o flacără puţină (!)
(!) şontâc-şontâc, se duce să apună/ frumos, tăcând, încet, ultima oară –
şi toţi întunecaţii or să spună:/ ducă-se naibii, că a fost o chioară (!)
(!) a fost a lui – a celui care ştie/ ce pui în beznă ca să faci lumină,
ce pui în ou, ce pui în păpădie,/ ce pui să n-aibă nimeni nici o vină –
a fost a celui cu arcade sparte/ când a cerut Celui de Jos tăcere,
a celui plin de viaţă şi de moarte/ când a cerut Celui de Sus vedere
până acolo, unde Unu arde/ pentru cei toţi şi cei ne-toţi din toate,
toţi cei suiţi şi pogorâţi din Carte,/ într-o Mulţime de Singurătate (!)
(!) mă lasă fără ziuă, fără seară/ – eu ştiu şi cred şi simt că nu mai vine –
mă uit în urmă: perpendiculară,/ arde încet şi se ascunde-n Sine (!)
O STEAUĂ [dosarele Z] Scris de Ion Zimbru
