Autoportret (în hieroglife)

Scris de Ion Zimbru

Marți, 18 Noiembrie 2014 00:00

Bună ziua până-n seară,/ când răsare noaptea bună,
cea mai bună dintre sfetnici,/ dintre luminaţii care
îmi arată drumul(calea)/ spre liman, spre ţărmul unde
luna plină-i mult mai goală,/ şi mai nouă, şi mai mare...
şi citim (pe ea) desene/ cu iubiri şi nume rare,
cu (de)multul (ne)muririi/ smulse din enumerare!...
 
Hieroglife cu lunateci,/ cu antici şi cu antice
arătări în cercuri(linii),/ trame-n destrămări şi scame:
tragedii până la viaţă,/ comedii până la moarte...
(toate prin abracadabra,/ prin cinel-cinel)...ce foame
de adânc şi nalt porneşte/ (iarăşi) prin (re)numărare
în prezentul (ne)muririi/ smulse din enumerare!...
 
Bună ziua până-n seară,/ când se lasă întuneric:
cel mai luminat din sfinţii/ dregători stăpâni ai nopţii,
cel mai blând în văzul lunii/ şi-n batjocura mulţimii...!...
Chiar de-l dau afară orbii,/ rătăciţii, cruzii, copţii,
el scoboară în istovul/ viitor (re)nume rare
n-aşteptarea (ne)muririi/ smulse din enumerare!