Tudor Neacşu

Tudor Neacşu

Vântu – în voia curentului

Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Acum doi ani, Sorin Ovidiu Vântu era considerat al cincilea bogătan al ţării, averea lui fiind estimată undeva la aproximativ 850 de milioane de euro. Aşadar un singur om ţinea prin puşculiţele sale exact atâta cât a valorat cea de-a cincea tranşă din împrumutul pe care FMI l-a acordat anul acesta României. Nu dau cu bolovani de mânie proletară în mogul, dar mă întreb cum poate un om, fie el şi unul abil şi inteligent, să facă banii ăştia în doi - trei ani într-o Rom ...

Nebuloasa restructurare de la Mediu

Vineri, 10 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Decizia Guvernului de a restructura Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului prin comasarea în unele judeţe (printre care şi Galaţi) a agenţiilor regionale cu cele locale este una învăluită de mister. Deşi hotărârea a fost aprobată de către Executiv de câteva săptămâni bune, angajaţii APM Galaţi nu ştiu încă dacă se vor face restructurări, ce şi cum ar trebui desfiinţat şi când se vor „lipi” cele două instituţii. „Nu ştim deocamdată nimic. Nu pot spun ...

Centru de intervenţie şi salvare la ArcelorMittal Galaţi

Joi, 09 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
ArcelorMittal a anunţat miercuri că a fost inaugurat pe platforma siderurgică de la Galaţi cel mai mare centru de intervenţie şi salvare pentru situaţii de urgenţă din România. În cadrul acestei structuri va activa o echipă de voluntari, angajaţi ai combinatului siderurgic, care vor fi instruiţi permanent în privinţa tehnicilor de prim ajutor şi intervenţie rapidă. „ArcelorMittal consideră că sănătatea şi siguranţa angajaţilor săi este principala prioritate şi îşi ...

Toamna vrajbei noastre

Joi, 09 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Ţiganii ni se întorc acasă, drepturile de autor sunt din nou prelucrate prin aşchiere financiară învăluită, soţul Mădălinei Manole reinventează pomana televizată de 40 de zile, naţionala de fotbal nu reuşeşte să mai bată pe nimeni, iar prostituatele îşi lustruiesc casele de marcat în aşteptarea izbăvitoarei legalizări şi a metamorfozării peştilor cu cefe late în simpăticuţe tanti elvire. Cine este interesat de toate astea poate să-şi adape bidiviii curiozităţii ...

Cartel Alfa va picheta Prefectura

Miercuri, 08 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Sindicaliştii de la Cartel Alfa Galaţi vor picheta joi sediul Prefecturii, acţiunea fiind programată să se desfăşoare între orele 11 şi 13 * Oamenii sunt nemulţumiţi de prevederile proiectului de modificare a legii sistemului unitar de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare, a stagiului complet şi minim de cotizare şi schimbarea modului de calcul a punctului de pensie. Un alt motiv pentru care sindicaliştii vor ieşi în stradă pleacă de la faptul că guvernanţ ...

Ziua scandalului în loc de Ziua Siderurgistului

Miercuri, 08 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Intenţia celor de la Sindicatului Solidaritatea de a organiza astăzi o manifestare de Ziua Siderurgistului s-a năruit. Solicitarea pe care aceştia au înaintat-o luni administraţiei combinatului siderurgic ArcelorMittal şi prin intermediul căreia doreau să le fie pusă la dispoziţie baza sportivă Siderurgistul pentru activităţi sportive şi recreative a fost respinsă.Reacţia sindicaliştilor a fost una pe măsura răspunsului dat de către şefii Combinatului. Mai precis, liderii S ...

De la somn la somn uşor

Miercuri, 08 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Pe cursul Dunării, din zona Zătun şi până la Scurta, acolo unde Prutul se întâlneşte cu Dunărea, răsare pe lângă pădurea de sălcii şi plopi şi o pădure de lansete. Ar fi şi păcat să fie altfel când Dunărea ne trece pe sub nas. Mai mult decât atât, acum este una dintre cele mai bune perioade pentru pescuitul la somn.  După o vară întreagă în care apa fluviului a tot scăzut şi crescut, acum pare a fi momentul să încercăm să scoatem la mal monstrul cu mustăţi. ...

Cubasa spune că Legea Ciucă este confuză

Marți, 07 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Directorul societăţii de termoficare din Galaţi, George Cubasa (FOTO), susţine că Legea 175 din 2010 este imperfectă, stârneşte confuzie şi nu poate fi aplicată în forma actuală * „Legea 175 este una care trebuie completată. Este un document atât de simplu, încât pot spune că mai degrabă a creat confuzie prin simplitate, în loc să rezolve o problemă”. „Atâta timp cât eu nu ştiu ce să fac cu aceste penalităţi, pot să consider legea ca fiind una imperfectă, car ...

Războiul celor două robe

Marți, 07 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Proiectul privind modificarea Legii avocaturii creează noi controverse legate de funcţionarea barourilor paralele * Actul supus dezbaterii introduce modificări referitoare la constituirea şi funcţionarea altor barouri decât Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), încercându-se astfel lămurirea completă a disputei care a fost generată după ce Pompiliu Bota a înfiinţat barouri paralele în întreaga ţară şi a susţinut că structurile clasice funcţionează ilegal. ...

Un nou magazin „Extra” în Galaţi

Sâmbătă, 04 Septembrie 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Vineri, grupul de firme „Extra” a deschis oficial un nou supermarket pe strada 1 Decembrie 1919, în zona cunoscută de către toţi gălăţenii cu numele „Două babe”. La eveniment au luat parte reprezentanţii grupului de firme, dar şi preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi, Marian Filimon, alături alte persoane cunoscute în viaţa publică gălăţeană. Pe lângă aceştia, sute de gălăţeni au trecut pragul magazinului şi s-au putut bucura ...
Pagina 25 din 88

Gălățenii care rămân fără curent în perioada următoare

Gălățenii din mai multe localități ale județului vor rămâne temporar fără energie electrică în perio ...

Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

Pe 31 august ar trebui să fie ultima zi în care mijloacele de transport ale companiei Transurb circu ...

Doliu în lumea navaliștilor gălățeni. S-a stins Ștefan Totolici

Ne-a părăsit inginerul navalist Ștefan Totolici, cadru didactic asociat la Facultatea de Nave și Ing ...

Marş şi protest împotriva defrişărilor de pe Faleza Dunării

O nouă acţiune de protest este anunţată pentru duminică, 30 august 2026, de la ora 18,00, de grupul ...

Toamna începe cu instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă pentru 1 septembrie, între orele ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Vreme călduroasă şi instabilitate atmosferică până duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare valabilă până pe 30 august, ora 21. Sunt ...

Atelier de siguranță digitală organizat de compania Alewijnse

În zilele de 27 și 28 august, între orele 16:00 și 18:00, la sediul companiei Alewijnse din Galați, ...

Poza zilei. Noile semafoare de pe strada Stadionului, în probe

Galben intermitent, aşa arătau, în dimineaţa de vineri, 28 august, semafoarele nou-instalate pe stra ...

Strada Domnească, pietonală şi în ultimul weekend al verii. Trasee de transport deviate

Strada Domnească, pe tronsonul cuprins între arterele Navelor și Brăilei, va fi pietonală şi în aces ...

Finanțarea United Galați, retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Proiectul de hotărâre privind finanțarea de la bugetul local a United Galați a fost retras de pe ord ...

Un nou consilier judeţean se pregăteşte să depună jurământul

Fost candidat pe locul al patrulea la Senat, social-democratul Ionuț Cătălin Movileanu se pregăteşte ...

Cât timp mai poate fi lăsat Liberty Galați să se stingă?

O uzină nu se pierde numai atunci când este închisă oficial. Se pierde și atunci când este lăsată pr ...

ANALIZĂ. August s-a transformat în luna deprecierii pentru leu

Leul s-a aflat sub presiune, consecință a semnelor de întrebare care planează asupra deciziei din oc ...

Doar cinci firme din Galați anunță oficial că au locuri de muncă vacante

98 de locuri de muncă vacante erau înregistrate vineri, 28 august, în evidența Agenției Județene pen ...

NEPI continuă demersurile pentru parcul de retail din Galați

NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România și Europa Cen ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Oțelul a revenit de două ori și a plecat cu un punct de la Voluntari. Bordun, decisiv după intrarea pe teren

Oțelul Galați a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu FC Voluntari, în ...

În etapa a șaptea din Superligă, Oțelul caută prima victorie în deplasare, pe terenul nou-promovatei FC Voluntari.

Oțelul Galați deschide etapa a șaptea din Superligă cu o deplasare pe terenul formației FC Voluntari ...

Tenismene gălățene, la un turneu internațional în Iași

TENIS. Un turneu internațional de tenis are loc în aceste zile la Iași. Meciurile sunt rezervate jun ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

De ce se aud aeronave militare deasupra Galațiului

Zgomotele elicopterelor militare și vederea aeronavelor pe cer le pot provoca emoții gălățenilor în ...

Somalez fără acte, ridicat de polițiștii gălățeni, noaptea, din zona străzii Vânători

Vineri, 28 august, în jurul orei 4:15, polițiștii din cadrul Secției 5 Galați au intervenit în urma ...

Gălăţeni înarmaţi, depistaţi de poliţişti în toiul nopţii trecute

În cursul nopții de 27 spre 28 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au depist ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Partydul Kiss FM revine la Galați. Petrecere în aer liber, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați vineri, 28 august, la o nouă ediție Partydul Kiss FM, organizată pe terasa ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...

În ce situații merită să alegi un credit rapid online în locul unui împrumut bancar tradițional?

Un credit online pe termen scurt și un credit de consum oferit de o bancă pot răspunde unor nevoi si ...