Anca Spânu

Anca Spânu

A venit ploaia. Acoperă-mi gropile cu ceva!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Inevitabil, au venit ploile peste noi. Vremea s-a răcit conştiincios, aşa cum anunţaseră meteorologii, gradele Celsius s-au aliniat la valorile normale pentru sfârşit de septembrie, iar apa revărsată din cer a pornit să ude pământul uscat de secetă, dându-ne speranţe că măcar la anul vom avea nişte recolte mai de Doamne ajută. Şi dacă pentru fermieri ploaia asta e binevenită, dacă vinul nou, deja pus în butoaie - şi care a şi omorât, numai la Galaţi, trei oameni - are ...

Nu mai acoperiţi oala cu rahat!

Vineri, 14 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Într-o Românie cu probleme mari privind infracţionalitatea, cu o mulţime de fapte penale rămase cu autori necunoscuţi, cu violenţă în creştere, cu înjunghieri, bătăi, omoruri devenite banale, vestea că poliţiştii mai trebuie să compare manual - sau mai degrabă vizual, nu? -  amprentele suspecţilor a venit, cel puţin pentru mine, cetăţean onest şi necertat cu legea, ca un trăsnet. Ce s-a întâmplat? Potrivit Mediafax, din 20 iunie - atenţie, mai e un pic şi se face ...

Nesimţirea, restanţieră la întreţinere

Sâmbătă, 08 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Periodic, mă trezesc, pe uşa blocului, cu anunţ de la Apă-Canal că-mi taie apa. Mă apucă toate pandaliile când îmi imaginez accesul la civilizaţie doar cu program restricţionat, fiindcă unii dintre vecini au datorii la întreţinere. De regulă, nici nu apuc să văd listele, părinţii îmi spun cât avem de plată şi dau banii. Dar, de data aceasta, la a nu ştiu câta ameninţare cu tăiatul apei, am studiat şi eu cu atenţie documentul. Şi nu mică mi-a fost mirarea să văd, ...

Moartea vine pe patru roţi

Marți, 04 Septembrie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Doar în urmă cu câteva zile scriam despre lupta care se dă între şoferi şi pietoni pentru trecutul străzii prin locuri nesemaforizate. Prilej de nervi majori, uneori chiar de răniri, din fericire mai degrabă minore. O altă problemă serioasă, pe care accidentul grav petrecut în Galaţi în noaptea de duminică spre luni o readuce din nou în discuţie este siguranţa pe drumurile publice, mai ales la ceas târziu de noapte. Cum s-au retras din traseu autobuzele şi microbuzele, cum ...

"Viaţa liberă" vine în cartier - Joi, ne facem cumpărăturile la Ancora

Luni, 03 Septembrie 2012 05:59 | Publicat în SOCIETATE
Săptămâna aceasta, mai precis pe 6 septembrie, între orele 9,00 şi 11,00, vă aşteptăm la chioşcul nostru de la Ancora, să vedem împreună dacă, într-adevăr, aici este piaţa cea mai scumpă din oraş. Ne interesează problemele edilitare şi de orice natură ale gălăţenilor care locuiesc pe strada Roşiori, între Ancora şi Biserica Precista, respectiv între Ancora şi parcul de la Pastilă. Vă deranjează vecinii, câinii vagabonzi sau petrecăreţii de cartier, acum este mo ...

Imaginile artistei Raluca Polea: Galaţiul, văzut prin ochii unei brăilence

Luni, 03 Septembrie 2012 06:00 | Publicat în CULTURA
E greu să fii artist, la început de carieră, într-un oraş de provincie şi fără ajutorul necondiţionat al unor sponsori generoşi. Şi totuşi, se poate. O demonstrează prin fapte, nu prin vorbe, o brăileancă, Raluca Viola Diana Polea (da, numele e la fel de lung pe cât este şi lista de preocupări, dar îi vom spune în continuare doar Raluca). Raluca m-a întrebat, cu ceva timp în urmă, ce ar putea face un tânăr artist pentru ca "Viaţa liberă" să scrie despre el. Mi-a plăc ...

Război pentru trecutul străzii

Joi, 30 August 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Sunt pieton. Unul disciplinat. Care a învăţat de la grădiniţă cum se traversează strada, care aşteaptă să nu mai vină maşini dacă nu are marcaj la îndemână, care le mulţumeşte şoferilor care opresc pentru a-l lăsa să treacă, deşi are prioritate. Asta pentru că, în opinia mea, politeţea n-a omorât pe nimeni. Şofer nu sunt, dar merg adesea cu taxiul, cu prietenii şi văd, prin ochii şoferilor, pericolele traversatului aiurea, prin loc nemarcat, în fugă, fără să t ...

Omul din Lună

Luni, 27 August 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De obicei, nu scriu despre evenimentele petrecute în alte părţi ale lumii. Poate şi pentru că mă dor prea mult nenorocirile şi lipsurile noastre, ale gălăţenilor. Încă îmi mai pasă de ceea ce se întâmplă în acest oraş, pentru că, dincolo de nemulţumirile mele personale vizavi de felul în care a fost condus, am crezut şi continui să cred în OAMENII lui. Spuneţi-mi idealistă, dar eu încă sunt de părere că puţin mai multă credinţă în noi înşine şi în felul î ...

Doar proştii se pricep la tot

Marți, 21 August 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Din categoria lucruri care mă enervează, poate pe primul loc se situează talentul cel mai de seamă al românului mediocru: acela de a crede că se pricepe la orice. Nu există domeniu, specializare, meserie pe care românul să nu creadă c-o poate face. Şi nu oricum, ci mai bine decât titularul. Stau mărturie nenumăratele cazuri de lipeli grosolane de prin gospodărie atunci când avem impresia că suntem instalatori mai buni decât instalatorii, electricieni mai buni decât electricien ...

Să ne strângem gunoaiele!

Marți, 14 August 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Eram deunăzi în autobuz. Căldură mare, oră de vârf, nervi întinşi la maximum. Toate condiţiile pentru izbucnirea unui conflict. Le ştiţi bine: sunt acele conflicte sterile, în care toate lumea ţipă necontrolat şi care nu duc la nimic bun. Pot izbucni din orice motiv, unul mai stupid decât altul. Fie cineva a călcat pe altcineva, din greşeală. Fie l-a atins cu sacoşa udă sau rece (nu vă miraţi, oamenii chiar se ceartă pentru asta!), fie l-a împins ca să-şi facă loc la ...
Pagina 295 din 318

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Polițiștii gălățeni au ajuns în Pădurea Gârboavele cu sfaturi pentru copii

Vacanța de vară înseamnă joacă și ieșiri în natură, dar și câteva reguli simple care îi pot feri pe ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Cu remorca neînmatriculată, la frontiera Galați

În dimineața zilei de 4 august, în jurul orei 10:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați–Rutie ...

Parteneriate pentru comunitate - Sprijin pentru salvatorii care intervin în situații de urgență, vârstnici și victimele violențelor domestice

Consiliul Județean Galați investește în oameni și în fapte care contează.  "Continuăm parteneriate ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

Din sportul gălățean. Jucătoare de tenis din Galați, primul loc la un turneu brăilean

TENIS. Gălățeanca legitimată la Clubul Dacia, Carolina Ciobotaru (foto), a dominat meciurile turneul ...

Din sportul gălăţean. Laura Iordăchescu, trofeu la turneul de tenis de la Onești

TENIS. Orașul Onești a găzduit un interesant turneu de tenis organizat sub tutela F.R. Tenis. La cat ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...