Periodic, mă trezesc, pe uşa blocului, cu anunţ de la Apă-Canal că-mi taie apa. Mă apucă toate pandaliile când îmi imaginez accesul la civilizaţie doar cu program restricţionat, fiindcă unii dintre vecini au datorii la întreţinere. De regulă, nici nu apuc să văd listele, părinţii îmi spun cât avem de plată şi dau banii. Dar, de data aceasta, la a nu ştiu câta ameninţare cu tăiatul apei, am studiat şi eu cu atenţie documentul. Şi nu mică mi-a fost mirarea să văd, între cei 19 proprietari sau chiriaşi din scară, cel puţin vreo trei cu datorii de peste 3.000, 4.000 şi 7.000 de lei. Sincer, am înţepenit. Nu e vorba despre copii rămaşi orfani, despre familii doar cu un membru şi acela invalid sau şomer. Nu e vorba nici măcar despre familii de pensionari, cu venituri mici. Restanţierii sunt oameni de toată isprava, familişti, pe care-i văd plecând la muncă, nu stâlpind gardurile la bere. Mi-e greu, dacă nu imposibil, să înţeleg cum poate cineva să nu-şi achite datoriile atâta timp.
Nu comentez problemele familiale ale nimănui, toţi am trecut, într-un moment sau altul, prin situaţii-limită. Mie mi s-a întâmplat să nu mai am bani de pâine, recunosc asta, nu-mi cad galoanele. Dar, cumva, am făcut pe dracu-n patru şi am plătit ce aveam de plătit. Tatăl meu a avut, ani lungi, o pensie de mizerie: dintr-o eroare de calcul, după 38 de ani zi cu zi în siderurgie, abia primea puţin peste 400 de lei. Şi cu toate acestea, n-a întârziat o dată mai mult de o lună cu plata întreţinerii.
Nu ştiu cum să categorisesc atitudinea vecinilor mei - şi cu siguranţă ca ei mai sunt şi alţii în urbe - în condiţiile în care nu i-am văzut prea preocupaţi de perspectiva tăierii apei. Mă gândesc cu groază că vine iarna şi, dacă nu facem ceva să scăpăm de prostiile numite repartitoare, iar o să ne vină căldura 850 de lei pe lună la trei camere, ca în februarie anul acesta. Şi-atunci, dacă vecinii restanţieri nu vor plăti, riscăm să rămânem şi fără căldură? Cum poate totuşi să ignore cu atâta nonşalanţă cele mai elementare reguli ale bunului simţ? Înţeleg, nu se pot abţine de la manele la maximum, de la făcut grătar în spatele blocului, de la ocupat boxa comună şi de închis a doua ieşire. Nu se pot abţine să facă scandal că-mi renovez şi eu casa după 25 de ani, în timpul săptămânii, pentru ca pe urmă să facă exact acelaşi lucru, dar în weekend, la prânz, că atunci a putut meşterul. Am înţeles toate regulile scrise şi nescrise ale convieţuirii la bloc. Dar tare aş vrea şi eu să înţeleagă şi dumnealor măcar un lucru, elementar, zic eu: trebuie să ne spălăm. Trebuie să facem mâncare, să ne spălăm hainele, să spălăm covoarele măcar de Paşti şi Crăciun şi, în fine, trebuie să facem cam tot ce se face cu apa. Ah, şi uitam: trebuie să şi bem. Pentru că, dacă vecinii mei restanţieri au poate bani pentru apă plată, eu nu am întotdeauna. Dar n-am nici restanţe la întreţinere.
