Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Unic candidat, susţinut de PC Galaţi

Joi, 04 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Filiala locală a PC Galaţi îl susţine la preşedinţia partidului pe tânărul candidat Daniel Constantin, unicul care s-a înscris până acum în cursa pentru câştigarea şefiei partidului.  Reamintim că Daniela Popa a demisionat de la şefia PC, dar şi din postul de deputat, după ce a fost numită membră în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).  Deşi există zvonuri potrivit cărora pentru şefia Partidului Conservator, care va fi stabilită în cadrul Congresului din 2 ...

Când se ţin audienţele?

Joi, 04 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarul - peste două săptămâni * Vicele - vinerea asta * Aşa cum am promis, revenim cu date despre audienţele susţinute de primarul Dumitru Nicolae şi de viceprimarul Nicuşor Ciumacenco, cei doi edili care, la sfârşitul lunii ianuarie, au fost personajele principale în plângerea unor gălăţeni care au bătut degeaba drumul până la Primărie, sperând că vor intra în audienţă. Aşa cum am mai spus, audienţele la primarul Dumitru Nicolae nu se mai ţin în fiecare săptăm ...

Primarul vrea transferuri, nu concedieri

Joi, 04 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Prin transferarea anumitor posturi, organigrama Primăriei se aeriseşte, iar oamenii îşi păstrează joburile * Dacă în urmă cu câteva săptămâni, primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, estima că va trebui să reducă în jur de 100 de posturi din Primărie, astfel încât să se încadreze în noile „croieli” bugetare, acum edilul spune că nu va fi nevoie să dea vreun angajat afară. Ceea ce nu înseamnă că vor fi şi excepţii…  „Vom analiza de la caz la caz, ...

Un buget local mai mic

Joi, 04 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Din cauza crizei financiare şi a creşterii alarmante a numărului de şomeri din municipiul Galaţi, şi bugetul local va avea de suferit, a avertizat primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae * Potrivit estimărilor făcute de cei de la Primărie, edilul-şef spune că în acest an bugetul local se va realiza cu un deficit de zece la sută. Adică, încasările de la populaţie şi societăţile comerciale vor fi cu cel puţin 10 la sută mai mici decât cele de anul trecut. „Asta es ...

Astăzi mergem cu autobuzul

Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
După o discuţie care a durat mai bine de patru ore, sindicaliştii de la Transurb au semnat, totuşi, un protocol cu Primăria. „Mergem la sediu ca să lămurim oamenii, să iasă mâine pe traseu”, ne-a declarat, monosilabic, liderul sindicatului şoferilor Transurb, Dumitru Lungu. „În proporţie de 95 la sută, şoferii sunt de acord cu reluarea lucrului, pentru că nimănui nu îi convine să facă grevă. Ne cerem scuze gălăţenilor pentru neplăceri”, ne-a declarat şi Horaţiu ...

A doua zi de grevă în transportul public

Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru a doua zi consecutiv, ieri, gălăţenii au aşteptat degeaba autobuzele în staţiile Transurb. Până la urmă, fie că au auzit de la alţii, prin  staţii, fie că s-au plictisit de atâta aşteptare, oamenii s-au urcat în microbuze ori în taxiuri. Şi aşa au ajuns acolo unde aveau treabă, însă plătind ceva mai mulţi bani pentru asta. În timp ce gălăţenii au îngheţat în staţiile de autobuz, reprezentanţii Primăriei au continuat seria negocierilor cu sindicaliştii. ...

Directoarea Transurb: „Greva este ilegală!”

Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
* Într-o zi în care autobuzele nu ies pe trasee, societatea locală pierde aproximativ 50.000 de lei * „Am participat, dimineaţă, la discuţia cu viceprimarul, city-managerul şi directoarea economică a Primăriei. Am discutat şi despre posibilitatea demarării unor investiţii care să conducă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă dar şi la posibilitatea acordării acelor măriri de salariu”. „Este vorba despre creşterea salarială cu 2 la sută, aferentă lunilor septembri ...

Funcţionarii publici din Galaţi nu au făcut grevă

Miercuri, 03 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
La Galaţi, funcţionarii publici nu au făcut, ieri dimineaţă, grevă. Nici angajaţii de la Poliţia Comunitară, nici cei din Primărie şi nici cei de la Consiliul Judeţean sau Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice. Motivul este acela că angajaţii de la Direcţia de Finanţe,  CJ şi Poliţia Comunitară, dar şi o parte din angajaţii din Primărie sunt constituiţi în sindicate afiliate la Sed Lex, nu la FNSA, federaţia care a organizat, ieri, greva la nivel naţional. ...

Transportul local, tras pe dreapta

Marți, 02 Februarie 2010 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care au întârziat, ieri, la muncă, au avut o scuză cât se poate de credibilă: greva spontană a angajaţilor de la Transurb. Mai exact, cele 80 de autobuze ale societăţii locale de transport în comun care nu au mai ieşit pe traseu, ieri, de la ora 5.00, aşa cum ar fi trebuit în mod normal. Cu o excepţie însă: 30 de convenţii au circulat, ducând muncitorii la Combinat. La fel şi tramvaiele. Iar dacă la aceasta adăugăm transportul privat de persoane, cu greu se po ...

Ce are fotbalul cu câinii?

Luni, 01 Februarie 2010 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Atenţie, vorbim de administraţie locală şi nu de Dinamo! * Deşi cutumele politice ale ultimilor 20 de ani arată că un candidat la o funcţie aleasă (şi mai ales la funcţia de primar!) ar trebui să îmbrăţişeze toate deciziile populare şi să închidă ochii la măsurile care îi nemulţumesc pe cetăţeni, Marius Stan nu fuge de controverse. Din contră.  O taxă analizată… Fără să fie întrebat special pe acest subiect, Marius Stan a amintit de taxa de ecarisaj ca fiind ...
Pagina 135 din 235

„eSănătatea Mea”, noul portal pentru informații medicale. Probleme întâmpinate la începutul funcționării

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, începând cu 1 septembrie 2026, portalul „eSănătate ...

Când începe cazarea în căminele UDJG

Studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați își pot pregăti bagajele. A fost stabilit calend ...

25 de voluntari au încheiat cursul introductiv „Salvator din pasiune”, la ISU Galați

O nouă serie de 25 de voluntari a încheiat, pe 3 septembrie, cursul introductiv din cadrul programul ...

Pregătirile CSM Arcada continuă. Lotul gălățean va urca la Cheile Grădiștei

Cu aproape două săptămâni în urmă au început pregătirile jucătorilor de la CSM Arcada Galați pentru ...

Aglomerație și aproximativ 10 ore de așteptare la Punctul de Trecere a Frontierei Galați

Cozi kilometrice și timpi de așteptare de aproximativ 600 de minute, aceasta este situația la Punctu ...

Giratorii noi pe centura Tecuciului. Inspecţie de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri

O delegație a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, condusă de directorul Sorin Rob ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

Peste 267 milioane de lei (53,5 milioane de euro), fonduri atrase prin PNRR pentru dezvoltarea județului Galați. Performanță în atragerea fondurilor europene

Consiliul Județean Galați a atras și implementat, prin PNRR, investiții în valoare de peste 267 de m ...

Poza zilei. Borna lui Cuza

Să mai spună unii că municipiul Galaţi nu este, cu adevărat, un reper pe harta României! Şi nu o spu ...

Poza zilei. Cozi și nervi în trafic din cauza noilor semafoare

„Semaforizarea din Țiglina III a dat peste cap tot traficul și l-a îngreunat cu cozi imense pe toate ...

Olga Onea: doi ani de Senat, două partide

În doar doi ani de mandat parlamentar, Olga Onea a ajuns la al doilea partid politic. Aleasă senato ...

Senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din USR. Reproşuri aduse filialei gălăţene

Printr-o postare pe pagina publică de Facebook, senatorul George Ştefănache şi-a anunţat demisia din ...

Damen Galați va avea un nou director general. Actualul director, Doru Gaibăr, părăsește șantierul gălățean

Șantierul Naval Damen Galați va avea, începând din octombrie, un nou director general, al zecelea no ...

Șantier din Tecuci, amendat „din mers” de Garda de Mediu Galați

Un șantier din municipiul Tecuci s-a ales cu amenzi de 46.000 de lei, pentru mai multe nereguli cons ...

Despăgubiri pentru distrugerile cauzate de drone

Cetăţenii români vor putea fi despăgubiți pentru distrugerile cauzate de drone sau de fragmente ale ...

ANALIZĂ. Euro a scăzut în trei ședințe cu 0,6 bani

Revenirea apetitului pentru risc a permis leului să se aprecieze față de principalele valute. Excepț ...

Tinerii baschetbaliști de la CSM Galați trag tare în cantonamentul montan

Echipele de juniori U17 și U18 ale CSM Galați se află la finalul unui stagiu centralizat de pregătir ...

Oțelul, test dificil cu Rapid după plecarea căpitanului

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai atractive meciuri ale ...

Oțelul caută soluții după plecarea lui Lameira. Doi mijlocași, în atenția gălățenilor

Plecarea lui Joao Lameira la CSU Craiova obligă Oțelul să găsească o nouă formulă pentru compartimen ...

Campionatul Județean de fotbal, la start

FOTBAL. Pentru echipele din cel de-al patrulea eșalon de fotbal de la nivelul județului se încheie v ...

Primăria anunță că investițiile în domeniul educației, la Galați, au ajuns la 120 milioane de euro

Primăria municipiului Galați anunță, printr-un comunicat de presă, că a realizat și în acest an inve ...

Peste 275 de milioane de lei pentru profesori. Prima de carieră a fost plătită

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plata primei de carieră pentru c ...

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Încă două cazuri de infecţie cu virusul West Nile, la Galaţi

Atenție la țânțari, mai ales în parcuri, în vecinătatea apelor stătute și în locurile cu verdeață! ...

Ajutoare de urgență și pentru gălățenii aflați în situații grele. Guvernul alocă peste 2,1 milioane de lei

Gălățenii care trec prin situații grele se numără printre beneficiarii ajutoarelor de urgență aproba ...

UPDATE. Un bărbat bolnav de cancer are nevoie de ajutor financiar

Revenim în atenţia gălăţenilor cu cazul unui bărbat de 66 de ani din Galați care are nevoie din nou ...

Congres medical la Galați, dedicat tratării plăgilor complexe

Galațiul găzduiește, în perioada 4-5 septembrie, la Grădina Botanică, prima ediție a Congresului Reg ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Artist gălăţean, premiat de Ministerul Culturii din Republica Moldova

Pentru lucrarea „Despre rocadă”, artistului plastic gălăţean Constantin-Adrian (Cornel) Corcăcel i-a ...

Carnet cultural gălăţean. Ultima zi a expoziţiei „acasă”

Pe 2 septembrie este ultima zi în care puteţi vizita expoziţia „acasă” a pictorului Neluș Oană. Iată ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Un adolescent s-a ales cu dosar penal după o plimbare cu mopedul

Un adolescent de 17 ani din Galați a fost prins în noaptea de joi spre vineri, pe strada Roșiori, în ...

De la arest la domiciliu, la arest preventiv, pentru minorul care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

Minorul care, la sfârșitul lunii august, ar fi înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20 a ajuns ...

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Percheziții și în Galați într-un dosar de pornografie infantilă. Cinci persoane au fost reținute

Cinci persoane au fost reținute într-un dosar de pornografie infantilă, după ce anchetatorii au stab ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Implant dentar Straumann și adiție osoasă: când pot fi necesare ambele proceduri

Un implant are nevoie de os suficient în poziția în care urmează să fie inserat, însă pierderea unui ...

Picioarele mici au nevoie de alegeri mari

  Există o diferență uriașă între a cumpăra încălțăminte pentru un copil și a cumpăra încălțăminte ...

Ruptura de stoc la cutii de pizza în weekend: cât costă și de ce afectează doar distribuitorii fără importator

Lipsa stocului în vârful de sezon nu este un accident - este o consecință directă a structurii lanțu ...

Schimbarea pe care nu o vei regreta peste ani

Renovarea unei locuințe pornește adesea de la o nevoie imediată: o cameră pare învechită, finisajele ...