Victor Cilincă

Victor Cilincă

Cine fură la urmă fură mai bine!

Vineri, 22 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Uită-te cum te văd alţii ca să afli cine-mi eşti! Raportul Comisiei Europene privind Justiţia din România, dat publicităţii miercuri, ne vede rău! Raportul cere, chiar de la primul punct (deci aceasta ar trebui să fie şi ordinea priorităţilor…) „măsuri suplimentare anticorupţie”. Deci faptul că s-au tot  văzut  în ultimii doi ani descinderi ale mascaţilor mai multe ca niciodată, sute de noi dosare (măcar) începute, nume de boşi de stat sau particulari târâte în ...

Proiectul salvării zonei Prutului a trecut de faza întâi

Joi, 21 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Demersul gălăţenilor – primul din ţară pus pe masa finanţatorului european * „Primul venit – primul servit” de UE, îşi explică gălăţenii graba * S-a închis oficial prima „treaptă” a unui proiect ambiţios vizând salvarea zonei sărace a Prutului în perimetrul judeţului nostru, prin revigorarea unei vechi meserii: pescuitul. Dar  sunt avute în vedere  şi eco-turismul, afacerile, cultura. Am mai scris că mai întâi a fost constituită asocierea care să permit ...

Noi mai avem proiecte, alţii mai au bani necheltuiţi

Luni, 18 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Chemare la organizare interregională * Regiunea de Dezvoltare S-E are contracte pe 60 la sută din proiectele depuse! * „Din analiza implementării tuturor axelor prioritare ale Programului Operaţional Sectorial (POR) la nivelul Regiunii 2 S-E, a rezultat un grad de contractare a proiectelor de peste 60 la sută, valoarea proiectelor aflate în diferite stadii la nivelul regiunii depăşind cu mult valoarea alocată pentru perioada de programare 2007 – 2013, respectiv de peste 530 de mil ...

Cea mai veche casă de ajutor reciproc din ţară

Sâmbătă, 16 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Ieri s-a lansat monografia instituţiei, semnată de Amelian Chirilă * „Suntem cea mai veche casă de ajutor reciproc din România” – a anuţat ieri, cu mândrie justificată, preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galaţi, prof. Ionel  Hâncu. Orice picătură nouă de istorie recompune un  portret cât mai exact al trecutului nostru, cu mare câştig pentru trecut, prezent şi pentru viitor! Ieri, la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor, a fost lansată mo ...

QUERMESSA (51) - Un balimez, o arhebuză, două pistoale, un pumnal…

Sâmbătă, 16 Iulie 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
„Hî-hă, hăştia, ă, ăştia sunt daţi dracu´!”, spuse cu admiraţie Maldito, privind la feluca joasă, acum cât o nucă albă la orizont. Şi ei, doar puţin răsăriţi din apă, trebuie că abia dacă le-o fi apărut ălora în vederea ochilor.  Sălbatecul se gândi dacă piraţii l-ar cruţa. Se uită, pentru prima data după mult timp, la mâinile sale costelive, la burta lui suptă, îşi închipui cam cum arată cu laţele alea: decât să-l spele, mai bine l-ar omorî în pri ...

Roamingul trebuie să aibă criterii de performanţă!

Vineri, 15 Iulie 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Unele SMS-uri ajung târziu! * Măcar preţurile serviciilor au tot scăzut * Propunerea  de reformare a Regulamentului privind roaming-ul, în afară de continuarea de stabilire a unor plafoane tarifare, care vor descreşte  până la 1 iulie 2014, introduce posibilitatea ca, începând cu 1 iulie 2014, utilizatorii să poată renunţa la abonamentul existent pentru servicii de roaming şi să opteze pentru un furnizor alternativ de astfel de servicii, ne informează, din Parlamentul Europe ...

La mulţi ani, Margareta Bălan - „Doamna stabilităţii noastre”

Joi, 14 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, inginera Margareta Bălan (FOTO) – „Bambina”, după cum o alintă prietenii – împlineşte o vârstă rotundă: 80 de ani. Este drept, vârsta femeilor nu se mărturiseşte, însă acea a specialiştilor se adaugă de fapt diplomelor şi realizărilor: înseamnă multă, multă experienţă! Am scris cândva că inginera noastră, singurul expert-verificator atestat pentru terenuri de fundaţie într-un oraş ca o Veneţie de pământ, care nu se scufundă în mare, ci în sol, ...

Legi mai dure în urbanism

Joi, 14 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Nu se mai fac „intrări în legalitate” până la anul * De la 1 ianuarie 2012, ori se repară greşeala, ori se demolează clădirile * Beneficiază şi clădirile de patrimoniu! * Pentru că mulţi proprietari, din neputinţă sau rea-voinţă, au distrus pur şi simplu imobile de patrimoniu, iar alţii au ridicat noi construcţii fără să respecte planurile, ne bucurăm să-i informăm pe cititori cum stă situaţia prin prisma ultimelor modificări legislative. „Legea 350, a urbani ...

Se fac PUZ-uri pentru zonele istorice şi pentru Faleză

Joi, 14 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Se lucrează şi Registrul spaţiilor verzi * Toate vor fi gata în prima parte din 2012 * L-am întrebat pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco (FOTO) dacă, având un nou arhitect-şef al oraşului, vor exista reguli mai stricte în conservarea clădirilor de patrimoniu, multe dintre acestea, retrocedate, fiind lăsate acum în ruină. Răspunsul a fost că deja se lucrează la reglementări locale pentru zonele cu case de patrimoniu, dar şi pentru Faleză, care s-a dezvoltat până acum destu ...

Din nou despre stabilitatea zonei de la Elice

Joi, 14 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Înlocuirea canalizării de pe Domnească trebuie să fie luată în calcul * Vechea canalizare, de la 1890, care s-a prăbuşit până acum de două ori în zona de la Elice, producând cunoscutele cratere, va fi umplută cu un amestec de ciment, zona devenind astfel rezistentă, am aflat de la inginerul Mircea Chiriac, directorul general al SC PROIECT SA, instituţie care a participat la efortul de a rezolva această criză care paraliza circulaţia Galaţiului. Inginerul, a cărui soluţie, ...
Pagina 498 din 499

Gălăţean rănit după ce a căzut cu parapanta

Un gălăţean a fost rănit după ce a căzut cu parapanta într-o zonă situată între Vama Veche și Limanu ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

„Red Flag or Not?”, campanie pe TikTok pentru cei care vor să afle când iubirea devine control

Controlul telefonului, gelozia dusă la extrem, izolarea de prieteni și familie sau încălcarea repeta ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

EDUPLAY BB aduce educația și joaca mai aproape de copiii din familii vulnerabile

Un nou spațiu dedicat copiilor se deschide oficial, joi, 20 august, la Galați. Potrivit unui comunic ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...